Cum linge vaca vițelul și contabilul bonurile fiscale

“Cum linge vaca vițelul și oaia mielul, / Așa o vindec eu pe Valentina de deochitură.” avea bunica mea un descântec de deochi, în timp ce mă lingea pe frunte, de imi lua răul cu mâna. La fel fac și eu acum, după patruzeci de ani, cu fiecare document în parte, că e factură, că e bon fiscal. Îl ling și pe față și pe spate, îl caut de cod fiscal și de ștampilă, îl netezesc ușor, scuipând în palmă. Dacă sunt bine dispusă, îl îndrept cu fierul de călcat. Iar când sunt nervoasă, îl arunc la coșul de gunoi. 

Evident că glumesc, dar nu prea. Realitatea pe care o trăim în anul de grație 20-20 aceasta este! Noi contabilii din România lingem la hârtii, în țara cu cei mai buni IT-iști din lume și cu cea mai bună rețea de internet. Stau și mă gandesc cum dracu’ (Doamne, iartă-mă) suntem încă la coada vacii în materie de birocrație, când ar trebui să fim printre Digital 9. Dar nuuu, noi avem mai multe coarne (ați înțeles ce am vrut să zic) și preferăm să facem lucrurile complicate, ca să ne dăm ocupați și importanți, mai mult decât e cazul. 

Cum înțeleg instituțiile de stat digitalizarea?

Simplu, cum le convine. Trimitem niște emailuri la adrese la care nu răspunde nimeni. Iar dacă ai norocul să îți răspundă cineva, o face calup la un grup de destinatari (că ei nu ai auzit de BCC și nici de GDPR), nu au auzit de formule de salut sau de încheiere, nu au auzit de adresant și nici de etica scrierii emalurilor. 

Foarte haioasă e comunicarea asta în pandemie, unde trimiți documente la o adresă de email, dar mai trebuie să le trimiți vreo două-trei remindere, până îți dă cineva un număr de înregistrare. Nuuu, nu vorbesc de soluționare, aia la Sfântul Așteaptă, că ce atâta grabă? 

Vrei să îți vorbesc despre digitalizarea șomajului tehnic? Unde aduni om cu om și îl bagi în pdf? Nu, nu vrei să îți vorbesc despre cât durează să raportezi o sută de oameni. Nu vrei să îți povestesc despre erori umane, care nu pot fi corectate, pentru că nu te îndrumă nimeni, pentru că tu nu ai voie să greșești, dar ei DA.

Nu vrei să știi cum stă contabilul nopți întregi să raporteze la timp. Sau cum se modifică declarațiile cu două zile înainte de termenul de declarare. Sau cum așteaptă legile în creierii nopții, pentru că în zori trebuie să le citească, să le explice și să le aplice. 

Te rog să mă crezi că expresia “declarațiile online se depun la ghișeul doi” nu este glumă, este realitatea pe care o trăim, noi contabilii, care batem la uși închise azi, sunăm la telefoane la care nu răspunde nimeni și ne aplecăm, mascați, la aceleași ghișee după răspunsuri diferite.  

Am tăcut, am făcut și desfăcut, am luat-o de la capăt. Am înghițit și am scuipat, am strâns din dinți și am răbdat. Am agonizat între patru pereți și am urlat. Am înțeles și am respectat tot ce ai emanat. Despre ce am de făcut azi, aflu săptămâna viitoare, că așa știi tu să faci strategie.  Dar nu pot admite să mă întorc la ce a fost. Nu pot admite să nu schimbi nimic. Nu pot înțelege lentoarea cu care îți cântărești deciziile și îți măsori voturile. Nu pot accepta că mi-ai furat viitorul,  planurile și strategiile, fără să îmi dai speranță sau încredere pentru ziua de mâine. 

Noi vrem digitalizare, dar nu pentru căței

De niște ani, contribuabilul (mă rog, contabilul) este obligat să depună online declarațiile fiscale și fiscul este total împotrivă. Adică face totul să nu se întâmple, poate-poate te prinde în offside si îti trage o amendă, de nu te vezi. Să ne înțelegem, când depun o declarație, dau, nu iau bani, că despre asta e vorba și suntem împiedicați să ne exercităm obligațiile. 

Ai declarații de depus? Și ce dacă! Lucrurile sunt complicate, că de ce ar fi simple?

  • ia matale un dosar cu șină
  • caută un notar care să te primească în pandemie și dă cu subsemnatul
  • pune o împuternicire notarială 
  • mai pune și un CUI (nu al lui Pepelea și nici unul de fier)
  • completează o declarație pe site-ul ANAF-ului și printeaz-o
  • aaa, vrei acces la SPV? mai pune o împuternicire și o altă declarație
  •  ai buletin? pune-i o copie
  • linge-te la deștu’ la care te-ai tăiat în șina dosarului
  • du-te la ghișeul ANAF să te vadă organul la ochi, că doar ai mască pe față
  • acum așteaptă să se deschidă ușa la online

Nu este singurul exemplu pe care pot să îl dau, dar este cel care ma revoltă cel mai tare. Adică tu fisc, ma obligi să îți trimit declarațiile online dar mă împiedici să fac asta. Mă pui pe drumuri și nu ai soluții simple. Chiar și în mijlocul pandemiei, răspunsurile organului sunt cu copy/paste din textul legii, că vezi doamne, nu a schimbat-o nimeni. Dar cam cine ar trebui să o schimbe? Legea nu e făcută de oameni, pentru oameni? Tu, funcționar public, îți închizi ușa ca să te protejezi, iar pe mine mă lași în voia sorții. Nici nu muncești, nici nu ți-a scăzut salariul, dar ai tupeul să te protejezi. Pe mine cine mă protejează oare? Pe mine cine mă salvează de tine? Nu vreau să îți văd masca, dar nu am încotro! Pentru că nici tu, legiuitorule, nu ai soluții. Sau nu vrei să ai, din înălțimea scaunului tău. Crezi că ai digitalizat țara prin postări pe Facebook, dar care nu au ajuns încă la ghișeul la care eu mă cocârjesc.  

Ai tăiat totul de la mine și nimic de la ceilalți, fără să văd o iotă de solidaritate. Îți pregătești câinii stătuți și odihniți să îi trimiți în haită. Că vorba aceea, la legi noi, tot ei. Eu îmi ling în continuare bonurile fiscale și aștept organul să vină să le controleze. Să-și dea masca jos și să le lingă și el.

Mi-a dispărut încrederea și optimismul și doar descântecele mi-au mai rămas! Pentru că dacă aveam politicieni vizionari, aș fi avut un dram de speranță azi. Dar n-am!

Să fii bine!

Foto credit: Oku

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura sau să lași un comentariu, apasă subscribe!

Caută-mă și pe Youtube și apasă pe clopoțel!

Distribuie Aceasta Postare

Care e schimbarea din tine?

Vom ieși diferiți din povestea asta. Nu vom mai fi la fel, noi, afacerile noastre, oamenii din jurul nostru, viețile noastre. În negura sufletului nostru, ceva s-a rupt, s-a stricat, s-a întunecat. Starea de izolare a scos tot ce este mai bun sau mai rău din fiecare. Sau, mai bine spus – a scos adevărul a ceea ce suntem. Este greu, nu are cum să fie ușor. Dar e greu pentru toți, nu doar pentru tine și pentru mine. 

Am văzut egoism, egocentrism, mizerii, injurii, răutăți gratuite, delăsare, abandon, tupeu, răutate, ignoranță, incompetență, bătaie de joc, lăcomie, superficialitate, disperare, limitare și toate s-au oglindit în mine și în ceilalți. Am trecut prin toate fazele admisibile sau neadmisibile, mai devreme sau mai tarziu, mai scurte sau mai lungi. Gândirea umană e un miracol și ne-a tăvălit prin toate etapele doliului psihologic, fără să ne ceară acordul.

Am trecut prin negare și am refuzat să cred ce se întâmplă. M-am agățat de câte vreo acțiune viitoare ca o disperată, ca de un colac de salvare, în timp ce șuvoiul voia să mă înece! Mă uit în trecutul ultimelor cinci săptămâni, intense și grele cât cinci ani. Cel mai mult m-am agățat de vacanțele programate, care, din cinci, au picat una câte una toate. Evident că am trecut la furie! Aș fi urlat, m-aș fi tăvălit pe jos, aș fi plâns în hohote, aș fi aruncat cu orice în oricine. Am lăsat-o să mă consume până la epuizare. Apoi am început să negociez cu mine. Să fac lucruri care să îmi țină mintea ocupată și să îmi dovedesc utilitatea. Să trec peste prezent și să visez la viitor, la momentul acela când se va deschide ușa și viețile noastre vor reveni la normal. Am ales să muncesc zi și noapte și să fac ce știu cel mai bine. Să împart din cunoștințele mele, acolo unde e nevoie de ele. Să disec, să explic, să îndrum. Toate acestea m-au ajutat să trec peste etapa următoare, peste depresie, pentru că nu îmi permiteam să îi fac loc în viața mea. Nu aveam timp și nu era momentul. În aceste cinci săptămâni, am avut zile în care simțeam fizic, o greutate imensă pe umerii mei. Îi atingeam la propriu, să dau povara jos, chiar dacă nu era nimic vizibil. Conștientizam că eram în stare de alertă. Mă trezeam la 6 dimineața, eu care nu sunt matinală deloc și munceam până la 1-2 noaptea, fără oprire. Aveam pe umeri greutatea familiei mele debusolate, a angajaților mei speriați, a firmelor mele, unele închise și cu lacătul pus, a clienților mei în derivă și în bătaia vântului, a tuturor celor în care mă regăsesc: antreprenori, contabili, manageri, consultanți, contribuabili, toți acei oameni speriați la fel ca mine. Până într-o zi de vineri, când m-am deconectat de tot la apus și am acceptat. Mi-am întins salteluța de yoga, am dat drumul la boxă în surdină, am privit lumina și am salutat soarele. Am meditat plângând, cu lacrimi curgându-mi șiroaie.

M-am ridicat un alt om. Știam că voi ieși schimbată, că după două luni de suferință și izolare, voi căuta în mine alte valori. Că îmi voi lua lecții de viață unice și că sacrificiul acesta trebuie să merite, să aibă și ceva bun. Că nu pot să accept poziția de victimă și să mă abandonez. Că nu e timp să îmi plâng de milă. Că pot să mă schimb și să schimb lumea din jurul meu. Că a da este mai prețios decât a avea sau a lua. 

Deja văd lumea cu alti ochii și prețuiesc mai mult lucrurile firești și mărunte. Ascult liniștea și tăcerea, simt vântul și razele soarelui, mă bucur de fiecare petală de floare și notă muzicală. Conștientizez dorul de îmbrățisări, de locuri, de oameni. Știu că vom trece peste toate și ne vom adapta. Dar vom trece schimbați la interior, că doar nu a fost totul degeaba. 

Acum ne apropiem de sărbătoarea Paștelui. De renaștere și primăvară. De lumină și speranță. Lasă pentru o clipă mielul și cozonacii și privește în adâncul sufletului tău însingurat și speriat. Vezi ce îl mângâie, ce îl alină și îl ajută. Aprinde o lumânare în întunericul nopții și șoptește-ți promisiunile. Promite-ți tu ție că vei trece peste asta mai bun, mai curat, mai puternic. 

Timpul a stat în loc pentru tine, pentru mine, toți acei nebuni care eram în continuă alergare și căutare. Ce ai găsit? Ce oferi? Ce dai? Ce dai la schimb pentru suferința și neordinea acestor vremuri? Ce faci să merite?  

Și dă mai departe tot ce primești, pentru că ți se va întoarce. 

Să fii bine cu tine!

Foto credit: Oku

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura sau să lași un comentariu, apasă subscribe!

Distribuie Aceasta Postare