Unii oameni ma frang in doua

…si nu e decat vina mea, ca le-am acordat incredere cand nu era cazul, ca i-am vazut asa cum am vrut eu sa fie si nu cum sunt ei in realitate, ca le-am proiectat valori si calitati acolo unde galeata lor era goala.

Sunt genul de om care „despodobeste bradul”, pana cand acesta ramane chel, fara sclipici, stralucire si mireasma si ma inteapa in suflet cu fiecare craca uscata. Sangerez la fiecare dezamagire si nu mai am timp de plasturi. Cand nu mai pot, arunc ramasitele la gunoi si renunt definitiv si iremediabil, dar imi plange sufletul.

Asta fac acum, imi ling ranile dupa o dezamagire crunta, a unui om care a avut un loc important in viata mea, caruia i-am acordat toata increderea de care am dat dovada, pe care l-am vazut plin de magie. L-am rugat si l-am implorat la fiecare greseala, i-am spus ca mi-a spulberat sperantele bucatica cu bucatica, i-am acceptat minciunile de jena lui, pana cand nu am mai avut putere sa accept nimic.

Atunci am devenit radicala, mi-am exprimat furia in cuvinte grele, am spus lucruri dure si iremediabile. Si singura vinovata sunt eu, iar acum e momentul sa ma invat minte. Eu sunt cea care am ridicat stacheta, eu port vina calitatilor atribuite fara merit, eu am dat fara sa primesc.

Oamenii din jurul nostru sunt oglinda noastra. Vedem in ei calitati si defecte pe care le avem noi, le acceptam ceea ce vrem sa ne acceptam noua si ii iubim asa cum vrem noi sa fim iubiti.

Mi-as dori sa „impodobesc bradul” cu fiecare pas, nu sa il iau de-a gata, sa am rabdare si sa cantaresc, fara sa ma arunc cu capul inainte, sa evoluez intr-o relatie de prietenie, nu sa involuez, sa primesc incredere si sa validez pe traseu. Asa m-as proteja de mine insami. Pentru ca eu sunt singura responsabila de greselile care imi ranesc sufletul.

Si nu imi ramane decat sa ma iert…

Distribuie Aceasta Postare

Draga tata, te-am iertat…

As vrea sa iti spun „La multi ani”, stiu ca luna asta e ziua ta, dar nu imi amintesc cu exactitate in ce zi. Nu imi amintesc nici daca ti-am spus vreodata „La multi ani”, dar imi amintesc ca tu nu prea ai facut-o. Stiu ca stateam pironita langa telefon, pana cand am decis sa nu o mai fac. Am primit vreo trei felicitari si vreo doua telegrame, dar nu imi amintesc ce contineau sau cum aratau. Poate ca ar fi fost dragut sa le pastrez, insa nu te poti pune cu mintea unui copil plin de furie, care le rupea sau le arunca la gunoi.

Nu ti-am oferit niciodata vreun cadou, cu toate ca tu te-ai straduit intr-un an sa imi dai un borcan de miere si o carte de Lucian Blaga. Nu era chiar de ziua mea, poate la vreo saptamana dupa, insa iti marturisesc ca l-am urat pe Blaga in scoala. Pacat pentru el, ca a scris poezii frumoase, dar acum e prea tarziu. Mierea imi place si acum, dar nu despre asta e vorba.

Considera aceasta scrisoare drept un cadou pentru tine, cu toate ca nu stiu daca ajung emailurile in cer. Sper ca esti in cer si ca Dumnezeu te-a iertat pentru cata ura ai sadit in sufletul unui copil de 6 ani. Dar eu te-am iertat de mult, pentru cel care ai fost, in numele celui care ai fi putut fi.

Te-am iertat pentru ca la divort nu ai acceptat ca mama sa pastreze numele tau si ca eu a trebuit sa suport curiozitatea stupida a tuturor profesorilor, care ori de cate ori intorceau catalogul, ma intrebau de ce am alt nume decat cel al mamei. Ai idee cat de grea era acasta intrebare pentru mine si ai idee de cate ori mi-am jurat ca iti voi batjocori numele? Iarta-ma ca am gandit acest lucru si as vrea sa te fac sa intelegi ca dupa multi ani, mi-a fost drag acest nume si am umplut google-lul cu povesti frumoase.

Te-am iertat atunci cand a murit tatal Manuelei si eu mi-as fi dorit sa mori tu, cand vedeam cat de mult sufera ea. Cu mintea unui copil de 13 ani, tin minte ca i-am explicat ca e mai bine pentru ea sa il aiba in memorie pentru ceea ce a fost, nu sa il urasca asa cum te-am urat eu pe tine.

Te-am iertat pentru ca nu am inteles niciodata ce inseamna dragostea unui tata. Imi aduc aminte cum in liceu nu puteam sa inteleg de ce pe Simona o iubeste tatal ei atat de mult, iar eu credeam ca tatii nu isi iubesc fiicele.

Te-am iertat pentru ca nu mi-am cunoscut fratele si pentru ca pe el l-ai iubit asa cum mi-as fi dorit sa ma iubesti pe mine si pe sora mea. Nu am crezut ca esti capabil sa iubesti un copil, insa m-am convins la o simpla cautare pe google, cand am gasit o scrisoare a ta catre fiul tau care plecase in lumea larga. Despre mine nu stiai nimic, chiar daca eu nu semnasem niciun contract cu Microsoft

Te-am iertat ca nu ai venit la nunta mea, dar am preferat sa stiu ca nu stii. Pentru ca stiu ca nu ai fi venit, te-as fi asteptat cu ochii pe usa bisericii si mi-ai fi stricat si ziua aceea. Asa cum te-am asteptat de fiecare data cand ai promis ca vii si nu ai venit.

Te-am iertat pentru cand te-am vazut la Registrul Comertului si nu m-ai recunoscut. Eram mare, tata si deja nu te mai uram de multa vreme, doar tanjam dupa tine si dupa momentul in care sa iti ceri si tu iertare pentru toate lucrurile pe care nu le-ai facut si pe care le-ai putit face.

Te-am iertat pentru ca nu am fost capabila sa gasesc niciun barbat cu care sa fac un copil, pentru ca nu stiam cum trebuie sa fie un tata. Nici unul, din toti cei pe care i-am intalnit, nu m-a convins ca nu o sa imi paraseasca copilul, asa cum ai facut-o tu cu mine. Si am abandonat ideea. Dar nu este vina ta, ci doar a mea. Pentru ca m-am gandit prea mult si timpul a trecut prea repede.

Te-am iertat pentru ziua in care ai murit si m-a cautat amanta ta, care stia ca ai o singura fiica, nu doua. Nu am inteles de ce i-ai ascuns acest lucru si mi-a fost tare mila de ea si de suferinta ei. Biata femeie, abia dupa ce ai murit, te-a cunoscut asa cum te cunosteam noi.

Te-am iertat pentru ca nu m-ai dorit si nu m-ai iubit, dar iarta-ma si tu ca nu am fost baiat si ca te-am dezamagit atat de tare cand m-am nascut fata.

Sa zicem ca acesta e momentul unui nou inceput, in care ne-am iertat unul pe celalalt, iar daca inchid ochii, imi pot imagina cum ar fi fost daca ai fi facut parte din viata mea. Din pacate nu putem da timpul inapoi si tu nu te poti intoarce din ceruri, dar eu am de gand sa am o alta viata, sa imi iau caramizile de pe suflet si sa imi deschid inima catre tine, chiar daca mi-am ingropat durerea in cea mai intunecata camera, acum o descatusez sa iasa. E momentul sa ma eliberez de tine si sa incep sa te iubesc, atat cat pot, putin cate putin.

Si poate ca, din cand in cand, vom mai sta de vorba, poate iti povestesc despre mine si poate reusesti sa ma cunosti. Iar cea mai mare dorinta a mea este ca poate o sa ma placi, macar putin.

La multi ani, tata!

Photo credit: Pexels

Distribuie Aceasta Postare