Cum linge vaca vițelul și contabilul bonurile fiscale

“Cum linge vaca vițelul și oaia mielul, / Așa o vindec eu pe Valentina de deochitură.” avea bunica mea un descântec de deochi, în timp ce mă lingea pe frunte, de imi lua răul cu mâna. La fel fac și eu acum, după patruzeci de ani, cu fiecare document în parte, că e factură, că e bon fiscal. Îl ling și pe față și pe spate, îl caut de cod fiscal și de ștampilă, îl netezesc ușor, scuipând în palmă. Dacă sunt bine dispusă, îl îndrept cu fierul de călcat. Iar când sunt nervoasă, îl arunc la coșul de gunoi. 

Evident că glumesc, dar nu prea. Realitatea pe care o trăim în anul de grație 20-20 aceasta este! Noi contabilii din România lingem la hârtii, în țara cu cei mai buni IT-iști din lume și cu cea mai bună rețea de internet. Stau și mă gandesc cum dracu’ (Doamne, iartă-mă) suntem încă la coada vacii în materie de birocrație, când ar trebui să fim printre Digital 9. Dar nuuu, noi avem mai multe coarne (ați înțeles ce am vrut să zic) și preferăm să facem lucrurile complicate, ca să ne dăm ocupați și importanți, mai mult decât e cazul. 

Cum înțeleg instituțiile de stat digitalizarea?

Simplu, cum le convine. Trimitem niște emailuri la adrese la care nu răspunde nimeni. Iar dacă ai norocul să îți răspundă cineva, o face calup la un grup de destinatari (că ei nu ai auzit de BCC și nici de GDPR), nu au auzit de formule de salut sau de încheiere, nu au auzit de adresant și nici de etica scrierii emalurilor. 

Foarte haioasă e comunicarea asta în pandemie, unde trimiți documente la o adresă de email, dar mai trebuie să le trimiți vreo două-trei remindere, până îți dă cineva un număr de înregistrare. Nuuu, nu vorbesc de soluționare, aia la Sfântul Așteaptă, că ce atâta grabă? 

Vrei să îți vorbesc despre digitalizarea șomajului tehnic? Unde aduni om cu om și îl bagi în pdf? Nu, nu vrei să îți vorbesc despre cât durează să raportezi o sută de oameni. Nu vrei să îți povestesc despre erori umane, care nu pot fi corectate, pentru că nu te îndrumă nimeni, pentru că tu nu ai voie să greșești, dar ei DA.

Nu vrei să știi cum stă contabilul nopți întregi să raporteze la timp. Sau cum se modifică declarațiile cu două zile înainte de termenul de declarare. Sau cum așteaptă legile în creierii nopții, pentru că în zori trebuie să le citească, să le explice și să le aplice. 

Te rog să mă crezi că expresia “declarațiile online se depun la ghișeul doi” nu este glumă, este realitatea pe care o trăim, noi contabilii, care batem la uși închise azi, sunăm la telefoane la care nu răspunde nimeni și ne aplecăm, mascați, la aceleași ghișee după răspunsuri diferite.  

Am tăcut, am făcut și desfăcut, am luat-o de la capăt. Am înghițit și am scuipat, am strâns din dinți și am răbdat. Am agonizat între patru pereți și am urlat. Am înțeles și am respectat tot ce ai emanat. Despre ce am de făcut azi, aflu săptămâna viitoare, că așa știi tu să faci strategie.  Dar nu pot admite să mă întorc la ce a fost. Nu pot admite să nu schimbi nimic. Nu pot înțelege lentoarea cu care îți cântărești deciziile și îți măsori voturile. Nu pot accepta că mi-ai furat viitorul,  planurile și strategiile, fără să îmi dai speranță sau încredere pentru ziua de mâine. 

Noi vrem digitalizare, dar nu pentru căței

De niște ani, contribuabilul (mă rog, contabilul) este obligat să depună online declarațiile fiscale și fiscul este total împotrivă. Adică face totul să nu se întâmple, poate-poate te prinde în offside si îti trage o amendă, de nu te vezi. Să ne înțelegem, când depun o declarație, dau, nu iau bani, că despre asta e vorba și suntem împiedicați să ne exercităm obligațiile. 

Ai declarații de depus? Și ce dacă! Lucrurile sunt complicate, că de ce ar fi simple?

  • ia matale un dosar cu șină
  • caută un notar care să te primească în pandemie și dă cu subsemnatul
  • pune o împuternicire notarială 
  • mai pune și un CUI (nu al lui Pepelea și nici unul de fier)
  • completează o declarație pe site-ul ANAF-ului și printeaz-o
  • aaa, vrei acces la SPV? mai pune o împuternicire și o altă declarație
  •  ai buletin? pune-i o copie
  • linge-te la deștu’ la care te-ai tăiat în șina dosarului
  • du-te la ghișeul ANAF să te vadă organul la ochi, că doar ai mască pe față
  • acum așteaptă să se deschidă ușa la online

Nu este singurul exemplu pe care pot să îl dau, dar este cel care ma revoltă cel mai tare. Adică tu fisc, ma obligi să îți trimit declarațiile online dar mă împiedici să fac asta. Mă pui pe drumuri și nu ai soluții simple. Chiar și în mijlocul pandemiei, răspunsurile organului sunt cu copy/paste din textul legii, că vezi doamne, nu a schimbat-o nimeni. Dar cam cine ar trebui să o schimbe? Legea nu e făcută de oameni, pentru oameni? Tu, funcționar public, îți închizi ușa ca să te protejezi, iar pe mine mă lași în voia sorții. Nici nu muncești, nici nu ți-a scăzut salariul, dar ai tupeul să te protejezi. Pe mine cine mă protejează oare? Pe mine cine mă salvează de tine? Nu vreau să îți văd masca, dar nu am încotro! Pentru că nici tu, legiuitorule, nu ai soluții. Sau nu vrei să ai, din înălțimea scaunului tău. Crezi că ai digitalizat țara prin postări pe Facebook, dar care nu au ajuns încă la ghișeul la care eu mă cocârjesc.  

Ai tăiat totul de la mine și nimic de la ceilalți, fără să văd o iotă de solidaritate. Îți pregătești câinii stătuți și odihniți să îi trimiți în haită. Că vorba aceea, la legi noi, tot ei. Eu îmi ling în continuare bonurile fiscale și aștept organul să vină să le controleze. Să-și dea masca jos și să le lingă și el.

Mi-a dispărut încrederea și optimismul și doar descântecele mi-au mai rămas! Pentru că dacă aveam politicieni vizionari, aș fi avut un dram de speranță azi. Dar n-am!

Să fii bine!

Foto credit: Oku

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura sau să lași un comentariu, apasă subscribe!

Caută-mă și pe Youtube și apasă pe clopoțel!

Distribuie Aceasta Postare

Unii oameni ma frang in doua

…si nu e decat vina mea, ca le-am acordat incredere cand nu era cazul, ca i-am vazut asa cum am vrut eu sa fie si nu cum sunt ei in realitate, ca le-am proiectat valori si calitati acolo unde galeata lor era goala.

Sunt genul de om care “despodobeste bradul”, pana cand acesta ramane chel, fara sclipici, stralucire si mireasma si ma inteapa in suflet cu fiecare craca uscata. Sangerez la fiecare dezamagire si nu mai am timp de plasturi. Cand nu mai pot, arunc ramasitele la gunoi si renunt definitiv si iremediabil, dar imi plange sufletul.

Asta fac acum, imi ling ranile dupa o dezamagire crunta, a unui om care a avut un loc important in viata mea, caruia i-am acordat toata increderea de care am dat dovada, pe care l-am vazut plin de magie. L-am rugat si l-am implorat la fiecare greseala, i-am spus ca mi-a spulberat sperantele bucatica cu bucatica, i-am acceptat minciunile de jena lui, pana cand nu am mai avut putere sa accept nimic.

Atunci am devenit radicala, mi-am exprimat furia in cuvinte grele, am spus lucruri dure si iremediabile. Si singura vinovata sunt eu, iar acum e momentul sa ma invat minte. Eu sunt cea care am ridicat stacheta, eu port vina calitatilor atribuite fara merit, eu am dat fara sa primesc.

Oamenii din jurul nostru sunt oglinda noastra. Vedem in ei calitati si defecte pe care le avem noi, le acceptam ceea ce vrem sa ne acceptam noua si ii iubim asa cum vrem noi sa fim iubiti.

Mi-as dori sa “impodobesc bradul” cu fiecare pas, nu sa il iau de-a gata, sa am rabdare si sa cantaresc, fara sa ma arunc cu capul inainte, sa evoluez intr-o relatie de prietenie, nu sa involuez, sa primesc incredere si sa validez pe traseu. Asa m-as proteja de mine insami. Pentru ca eu sunt singura responsabila de greselile care imi ranesc sufletul.

Si nu imi ramane decat sa ma iert…

Distribuie Aceasta Postare