Scrisoare scurtă către Guvernul României

Stimați membri ai Guvernului României,

Stimate domnule Ministru al Finanțelor,

Noi, antreprenorii români, ne-am obișnuit să ne stea în gât sarmaua de Crăciun și să se ducă pe Apa Sâmbetei planurile noastre pentru noul an, pentru că, de fiecare dată, am fost bombardați de modificări legislative făcute între Crăciun și Revelion. Le-am aruncat la gunoi și ne-am suflecat mânecile, ca să le înțelegem și să ne adaptăm, după posibilități. 

Noi, contabilii români, ne-am obișnuit să nu avem somn sau vacanță între Crăciun și Revelion și să traducem ca disperații legislația care curge de nebună în Monitorul Oficial în această perioadă, precum șampania din sticle. 

Așa că venim cu o mică-mare rugăminte: nu ne schimbați legislația peste noapte, așa cum ne-au obișnuit TOATE guvernele anterioare. Lăsați-ne impozitul pe dividende, cât să ne bucurăm de profitul obținut și să apucăm să îl plătim în actuala cotă, nu să ni-l schimbați retroactiv.

Lăsați-ne să avem altă speranță și nu ne omorâți de tot spiritul! Ăla care ne-a mai rămas, la câți am mai rămas!

Vă reamintim Articolul 4 din Codul Fiscal și hai să ne rugăm împreună la el, ca la Biblie:

(1) Prezentul cod se modifică și se completează prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Noi ne-am obișnuit să nu contăm și să nu fim luați în seamă, dar împreună facem ca banii acestei țări să circule. Noi contabilii și antreprenorii susținem bugetul acestei țări! Chiar dacă nu contăm, vă zicem că și noi votăm! 

În speranța că ne auziți și că vă pasă, că vreți ca noi să facem afaceri într-o Românie Normală, vă mulțumim anticipat!

 

 

Mai multe sfaturi serioase vei găsi în Ghidul Antreprenorului Începător și îți mulțumesc pentru precomandă!

Trimite-mi un email la valentina.saygo@askfor.ro dacă vrei să stabilim o ședință de consultanță.

Foto credit: Valentina Saygo

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura sau să lași un comentariu, apasă subscribe!

Distribuie Aceasta Postare

Impozitarea criptomonedelor si cateva lucruri despre acelasi subiect

Am citit undeva ca piata criptomonedelor este dominata de doua emotii: frica si lacomia si cu cat ma gandesc mai mult, imi dau seama cat de adanca este afirmatia.

Legea 30/2019 a venit cu reglementari despre impozitarea veniturilor din vanzarea criptomonedelor (gasiti o sinteza aici). Nu as putea spune ca era absolut necesar, decat daca este lipsa de imaginatie. Am avut situatii in care am declarat veniturile obtinute din tranzactionarea monedelor virtuale, ca tot vorbeam despre frica, insa prevederile sunt binevenite.

Cum se impoziteaza castigurile din criptomonede?

La categoria venituri din alte surse se declara diferenta dintre pretul de vanzare si cel de achizitie, care se impoziteaza cu 10%. Castigurile sub nivelul de 200 lei/tranzactie nu se impoziteaza, cu conditia ca venitul total sa nu depaseasca 600 lei/anul fiscal. Venitul se declara prin declaratia unica, pana pe 15 martie a anului urmator.

Ce este de retinut? Nu este impozitata detinerea criptomonedelor ci doar castigul obtinut la transformarea acestora in monede reglementate (euro, dolari, lei).

Singurul risc intalnit este ca tranzactiile cu monede virtuale nu se bazeaza pe documente justificative oficiale, ci pe buna credinta a contribuabilului.

Cine foloseste criptomonedele?

Tranzactiile cu criptomonede se folosesc deopotriva de persoanele fizice cat si de persoanele juridice, mai ales ca accesul a devenit facil, inclusiv la automatele din supermaketuri.

Persoanele juridice din Romania utilizeaza monedele virtuale deoarece sunt platite de partenerii straini, se achita salarii sau achizitioneaza bunuri sau servicii. O alta situatie des intalnita este cea a achitarii rascumpararilor din fraudele IT. Din pacate, hackerii se indreapta cu preponderenta catre firmele mici si le cripteaza bazele de date, dupa care solicita rascumparari in monede virtuale. Acestora le recomand insa, incheierea unei asigurari care sa ii protejeze in caz de atacuri cibernetice, special create pentru asa ceva.

Din punct de vedere contabil, monedele virtuale se trateaza ca orice valuta, iar tranzactiile se evalueaza in lei, la cursuri sau calculatoare valutare online, de pe diverse site-uri. Cat de oficiale sunt aceste cursuri valutare, ei bine, nu-s!

Avantajele folosirii monedelor virtuale:

  • Tranzactiile se realizeaza instant
  • Comisioanele sunt foarte mici
  • Anonimitatea posesorului si tranzactiilor
  • Randamentele foarte ridicate

Dezavantajele folosirii monedelor virtuale:

  • Volatilitate foarte ridicata
  • Reticenta in folosire
  • Tranzactionare pe o piata nereglementata

Este de salutat initiativa legiuitorului de a veni cu reglementari pentru tranzactiile cu monede virtuale, insa asta nu inseamna ca sunt acceptate de catre BNR si de pietele reglementate. Niciun guvern din lume nu le considera inca legale si probabil va mai dura ceva timp (sau nu), la 10 ani de la aparitia acestora.

Despre lacomie si criptomonede nu o sa dezvolt prea mult, insa as vrea sa retii doar atat: sa investesti doar banii pe care iti permiti sa-i pierzi.

Profituri maxime iti doresc!

Foto credit: Oku

Distribuie Aceasta Postare

Macarale rad in soare sau cum constructiile sunt domeniu strategic in urmatorii 10 ani

OUG 114/2018 vine catre domeniul constructiilor cu urmatoarele facilitati fiscale:

  1. Salariul de baza minim brut in domeniul constructiilor este de 3.000 lei lunar, pentru un program normal de lucru, fara a include sporuri si adaosuri.
  2. Salariile din constructii sunt scutite de impozit pe venit de 10% daca sunt cuprinse in intervalul 3.000 lei – 30.000 lei lunar.
  3. Salariile din constructii sunt scutite de la plata contributiei de sanatate de 10%.
  4. Contributia CAS este redusa de la 25% la 21,25%.
  5. Cota contributiei asiguratorii de munca este redusa de la 2,25% 
    la 0,337% (la nivelul cotei care se face venit la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale).

Pentru a beneficia de aceste reduceri, angajatorul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

  • veniturile brute lunare salariale sunt cuprinse intre 3.000 lei si 30.000 lei lunar;
  • angajatorii realizeaza cifra de afaceri din activitatile reglementate minim 80% din cifra de afaceri totala a societatii, calculata cumulat de la inceputul anului;
  • isi desfasoara activitatea de constructii definita la codul CAEN 41.42.43 – sectiunea F – constructii si domeniile de producere a materialelor de constructii (inclusiv 711 – activitati de arhitectura, inginerie si servicii de consultanta tehnica)

Domeniile de producere a materialelor de constructii sunt urmatoarele:

  • 2312 – Prelucrarea şi fasonarea sticlei plate;
  • 2331 – Fabricarea plăcilor şi dalelor din ceramic;
  • 2332 – Fabricarea cărămizilor, ţiglelor şi altor produse pentru construcţii din argilă arsă;
  • 2361 – Fabricarea produselor din beton pentru construcţii;
  • 2362 – Fabricarea produselor din ipsos pentru construcţii;
  • 2363 – Fabricarea betonului;
  • 2364 – Fabricarea mortarului;
  • 2369 – Fabricarea altor articole din beton, ciment şi ipsos;
  • 2370 – Tăierea, fasonarea şi finisarea pietrei;
  • 2223 – Fabricarea articolelor din material plastic pentru construcţii;
  • 1623 – Fabricarea altor elemente de dulgherie şi tâmplărie pentru construcţii;
  • 2512 – Fabricarea de uşi şi ferestre din metal;
  • 2511 – Fabricarea de construcţii metalice şi părţi componente ale structurilor metalice;
  • 0811 – Extracţia pietrei ornamentale şi a pietrei pentru construcţii, extracţia pietrei calcaroase, ghipsului, cretei şi a ardeziei;
  • 0812 – Extracţia pietrişului şi nisipului;
  • 711 – Activităţi de arhitectură, inginerie şi servicii de consultanţă tehnică;

Poate ca nu m-as simti frustrata de facilitatile acordate in constructii daca as vedea ca se construieste curat, frumos si cu respectarea normelor, insa cand vad cat jaf si prapad se face in acest domeniu, cat negru si gri se practica (nu ma refer la paletarul de culori, ma refer la veniturile nefiscalizate din mai toate activitatile auxiliare), cand stiu ca “baetii destepti” vor da tunuri imobiliare si prostii vor ramane cu buza umflata, cand stiu ca un kilometru de autostrada costa de 10 ori mai mult decat in orice alta tara normala la cap, ma apuca dracii pe acest praf in ochii prostilor.

Sa ne intelegem, sunt expert contabil si ador facilitatile acordate anumitor sectoare si industrii, care au nevoie sa fie incurajate, insa facilitatile din constructii vor incuraja furtul si jaful in stil mare!

Pariez ca aceasta ordonanta ne va aduce in 10 ani maxim 100 km de autostrada. Pariaza cineva mai mult?

Distribuie Aceasta Postare