Nu am vrut sa fiu puternica, dar nu am avut incotro

Am fost un copil timid si lipsit de incredere si, chiar daca nu mai sunt copil, la fel m-as considera si acum. Doar ca nu conving pe nimeni. Multumesc soptit si zambesc in sinea mea. Cine, eu? 

Nici acum, dupa atata vreme, nu am invatat cum sa reactionez la complimente. Mereu ma surprind, de parca nu sunt pentru mine. La un moment dat, m-am hotarat sa ma bucur de ele, ca si cand ar fi vorba despre alta persoana. Asa imi este mai usor.  

Am decis sa ma schimb, din clipa in care am uitat de ceilalti si am inceput sa imi pese de mine. Am uitat de copilaria nefericita, de tineretea gri, de casnicia incheiata. Cumva, in acel moment am renascut. Am dat afara tot trecutul din viata mea, am golit sufletul de durere si mi-am eliberat inima, ca sa fac loc pentru mai multi oameni si iubire. 

Am inceput sa ma arunc cu capul inainte si sa risc, chiar daca urma sa ma lovesc si sa ma doara. (Acum am si o explicatie medicala: deviatie de 20% la urechea interna in aproximarea distantelor).

Am hotarat sa divortez, chiar daca imi jurasem sa fiu nevasta pe viata. 

Am inceput sa calatoresc in colturi indepartate de lume, chiar daca imi era frica sa dorm singura. 

Am decis sa investesc timp si bani in patru business-uri, chiar daca ma consideram cel mai bun executant si niciodata antreprenor. 

Am sarit cu parasuta, m-am dat cu motodeltaplanul si m-am plimbat cu balonul, chiar daca ma ia ameteala cand cobor scarile. 

Am facut snorkeling si scuba diving, chiar daca imi e frica de apa din cada.

Am aparut la zeci de emisiuni TV, chiar daca imi ingheata cuvintele pe buze si nu mai tin minte ce am scos pe gura. 

Am urcat pe scene sa vorbesc in fata oamenilor, chiar daca imi tremura picioarele si raman sleita de energie dupa aceea. 

Am indraznit sa merg in ture foto, chiar daca nu imi gasesc butoanele pe aparat.

Am inceput sa scriu pe blog, chiar daca ma minunez de vorbele mele, de parca ar fi dictate de o alta persoana. 

Am inceput sa rad din tot sufletul, chiar daca plang cu lacrimi de crocodil.

Stiu ca par puternica, dar iti jur ca nu am avut incotro. Eu ma vad aceeasi fetita timida, speriata si lipsita de incredere. Insa las viata sa ma minuneze si sa ma surprinda, iar eu ma bucur de fiecare traire!

Iti multumesc anticipat pentru share!

Foto credit: Oku

Calendarul alegerilor 2019 – 2020
26 mai 2019 – Alegeri europarlamentare
24 noiembrie 2019 – Alegeri prezidentiale
7 iunie 2020 – Alegeri locale
29 noiembrie 2020 – Alegeri parlamentare
Mergi la vot!

Distribuie Aceasta Postare

Plang usor, asta e cusurul meu

Plang usor, atat de usor, incat oamenii din jurul meu s-au obisnuit. Plang de fericire, de emotii intense, plang de eliberare. Ma gandesc ca fiecare avem o portie de lacrimi pe care trebuie sa o consumam resonsabil si rational, iar eu nu reportez nimic de la un eveniment la altul, le epuizez pe toate.

In trecut plangeam de suparare, de tristete, de furie, de nervi, de frustrare. Acum am gasit alte motive de plans, pentru ca pe celelalte le-am eliminat unul cate unul.

  1. Plang la concerte cu muzica live. Ca e balet, opera sau Bono, nu conteaza. Simt cum muzica live imi ridica parul in cap si ma iau niste frisoane pe sira spinarii, incat imi inunda ochii cu lacrimi instantaneu si fara sa am vreun control. La inceput, imi era rusine de lacrimile mele nefiresti si le stergeam pe furis. Mimam preocuparea cu mana la falca si strecuram un deget pe sub ochelari. Acum imi respect lacrimile si le tratez cu aleasa consideratie. Le steg evident si sunt mandra de ele.
  2. Plang de fericire. Mi se pare cel mai pur moment pentru a varsa lacrimi. Bucuria imi invadeaza sufletul si simt ca e nevoie sa intensific clipele, sa le fac memorabile si sa nu le uit cu usurinta. Ca e doar un moment tihnit, in care ma simt iubita sau topai ca un copil traznit, arunc in univers cateva lacrimi razlete. Plang cand ma dau in leagan, cand ma plimb fericita pe o plaja, cand vizitez un loc care era pe lista de dorinte.
  3. Plang cand mi se indeplinesc dorintele. Am un carnetel de suflet in care imi scriu lucrurile simple pe care sa le fac in viata, dar si visele (hai sa le zicem obiective) pentru anul care vine. La sfarsitul anului imi fac bilantul, le tai pe cele indeplinite si le retraiesc bucata cu bucata. Atunci cand se intampla sa fac ce aveam pe lista, scap cateva lacrimi sau un ropot de plans, dupa caz. Dorintele pot fi diverse, de la zborul cu balonul, pana la zaritul licuricilor, de la calarit pana la savuratul unui rasarit sau fotografiatul unei bufnite.
  4. Plang atunci cand ma emotionez. Si ma emotionez usor. Ma emotionez in fata unor elefanti jucausi sau cand citesc comentariile voastre pe blog, dupa un curs reusit sau in timp ce beau o cafea delicioasa. Ma emotionez cand cineva imi multumeste sincer sau cand multumesc eu la randul meu. Cum mai spuneam aici, plang cu gandul la Africa si ori de cate ori urmaresc un documentar din safari.
  5. Plang la filme sau seriale. Plang in hohote. Lacrimile imi curg siroaie si nu mai prididesc sa le sterg. Cand se termina filmul, am manecile ude, iar daca e grav, fug sa imi iau un pachet de servetele. Plang de mi se zgaltaie plamanii, cu nasul curgand si cu suspine. Filmul de 5 lacrimi a fost „Machester by the sea”, unde Adagio in G Minor al lui Albioni m-a facut sa opresc vizionarea si sa plang la liber. Din cand in cand, cand nu am un motiv de plans, pun pe youtube tema muzicala a filmului si dau drumul la lacrimi sa isi faca numarul.

Femeile, prin firea lor sunt niste fiinte emotionale, iar trairile lor sunt ca un val, de sus in jos si de jos in sus. O sinusioda hormonala care are nevoie sa fie eliberata. Iar eu nu sunt mai prejos. Dau inapoi universului portia mea de lacrimi, insa lucrul care ma face iar sa plang, este ca am ales sa plang de fericire.

Foto credit: Oku

Calendarul alegerilor 2019 – 2020
26 mai 2019 – Alegeri europarlamentare
24 noiembrie 2019 – Alegeri prezedentiale
7 iunie 2020 – Alegeri locale
29 noiembrie 2020 – Alegeri parlamentare
Mergi la vot!

Multumesc pentru share!

Distribuie Aceasta Postare

De sarbatori, ma ascund de lume, ma ascund in mine

Nu imi plac sarbatorile de iarna, dar te rog sa nu dai cu pietre. Nu stiu de unde vine starea aceasta, insa este pierduta in negura timpului. Imi scotocesc prin cotloanele amintirilor si nu gasesc clipe placute din trecut, poate doar crampeie si franturi, insa ele sunt estompate de tristete.

Nu am avut o copilarie fericita si nici obiceiuri si traditii frumoase din familie. Ca orice copil, am avut asteptari de la Mos Gerila, insa el m-a dezamagit de fiecare data. Indiferent cat de mult mi-as fi strigat dorintele catre el, era surd si parea ca nu le aude. 

Imi amintesc vag sarbatorile petrecute la bunici la tara. Mirosul sarmalelor si a cozonacilor, paine calda si dovleac copt, dar fara magia cadourilor si a brazilor frumos impodobiti. Imi amintesc colindele si mersul cu „Mos Ajunul”, unde primeam nuci, covrigi si mere zbarcite, pe cand visam la bomboane si ciocolata. Bradul de la tara era impodobit cu aceleasi nuci, covrigi si bomboane in poleiala franjurata, tari ca piatra, pe care le pastram de la un an la altul, fara sa le mancam.  Statea in camera de la drum, niciodata incalzita, asa ca vizita la brad dura maxim 5 minute, fara sa spunem povesti sau sa visam cu ochii atintiti in beculete.  Cadourile erau tricotate de mamaie Tudora, cioci de lana sau cate un ilic vargat, la care lucra pana in ultimul moment, ca doar eram patru nepoate si ne proba pe rand. Ma bucuram de ele, le purtam un pic, iar in seara de ajun, le puneam la poalele bradului, ca a doua zi sa le iau din nou cu drag. Nu aveam alte cadouri surpriza, impachetate de care sa ma bucur cu infrigurare.

Cand am mai crescut, sarbatorile insemnau curatenie generala, scuturat covoare, spalat de geamuri si intors casa cu fundul in sus. Apoi mancare de tot felul si ore intregi petrecute in bucatarie. Imi amintesc de mama cum cadea lata, fara sa ma invete cum sa ma bucur de sarbatori. 

Am mai crescut si, chiar daca nu mai era atat de multa munca, Craciunul s-a transformat in goana nebuna dupa cumparaturi pentru cadouri si mesaje de complezenta. Cand au aparut telefoanele mobile, au aparut si mesajele la toata agenda, cu braduti miscatori si concursul cu „cine trimite primul mesaje fistichii”. 

Acum, Craciunul e mai comercial ca niciodata. Magazinele sunt supra-aglomerate, oamenii isterici, care cumpara munti de mancare, din care jumatate ajung la gunoi. Mesajele sunt multiplicate pe messenger, whatsapp, skype si tag pe facebook la liste intregi, cu copy/paste la poze si filmulete, icoane si jingle-luri. Nimeni nu mai pune mana pe telefon sau sa scrie trei vorbe originale si din suflet. 

Poate gresesc, dar nu imi place aceasta perioada asa cum iti place tie. Ma izolez de lume, ma izolez in mine si imi hibernez zilele in tacere. Ma bucur in felul meu de liniste, de un pahar de vin, cu o lumanare parfumata si o carte in mana. Imi disec anul care a trecut si visez la cel care vine. Imi pun sperantele in el, imi fac planuri si imi scriu dorintele. Nu ma judeca, nu sunt nefericita, sunt doar eu si lumea mea. 

Ma rog Universului sa imi ierte erezia! Iarta-ma si tu! Iarta-ma ca nu dau mesaje sau ca nu raspund la cele trimise de tine. Accepta-mi felul meu de a ma bucura, chiar daca este diferit de al tau. 

Foto credit: Oku

Distribuie Aceasta Postare