Compensări cu click și cântec!

Începând cu data de 31.12.2019, intră în vigoare HG 773/2019 care anulează ordinele de compensare tipărite de Imprimeria Națională și instituie compensarea creanțelor cu datoriile prin platforma electronică CPPI prin SIC. Ați înțeles ceva? Nici eu!

Hai că nu poate fi atât de greu, mai ales că tot ce e făcut de mâna omului, poate fi descâlcit. Doar că această zicală nu se referă la legislația românească. Este un exemplu concret că lucrurile simple pot fi complicate și birocrația poate ajunge la cote maxime, chiar acolo unde online-ul are ca unitate de măsură secunda! Ghinion, nu e cazul!

Dicționar: 

CPPI = Centrul de Pregătire pentru Personalul din Industrie Bușteni – Sucursala București. Sper că nu te umflă râsul dacă te gândești ce treabă are prefectura. 

SIC = Sistemul Informatic de Compensare. A nu se citi SÎC, vă rog!

Dar să revenim. 

Hotărârea de guvern se adresează prepunderent societăților cu capital de stat (integral, majoritar, minoritar, nu contează), care au restanțe de plată mai vechi de 30 zile de la scadență. Acestea sunt obligate să își înregistreze restanțele pe site-ul http://gama.cppi.ro , un link nesecurizat, pe care eu nu l-am găsit, dar l-am găsit pe cel de la IMI. Datornicii au obligația să actualizeze modificările în maxim o zi lucrătoare de la producerea modificărilor. Ceilalți, care așteaptă banii, au obligația să și-i caute pe această platformă. 

Cum ziceam, click-ul și secunda au fost învinse de birocrație, la un pix distanță, uite-așa: crearea și confirmarea contului SIC durează 5 (cinci) zile de la depunerea următoarelor documente (am dat copy/paste, că e greu de tradus și de înțeles prezumția de nevinovăție).

a) copia certificatului de înregistrare de la registrul comerțului;

b) împuternicirea persoanei care: ridică/depune acte și documente, aplică semnătura electronică calificată, semnează olograf, utilizează SIC, gestionează conturile de utilizator, conform modelului prevăzut în anexa nr. 4;

c) copia actului de identitate cu semnătura olografă a persoanei împuternicite pentru: ridicarea/depunerea de acte și documente, aplicarea semnăturii electronice calificate, semnarea olografă, utilizarea SIC, gestionarea conturilor de utilizator;

d) aprobarea administratorului judiciar conform Legii nr. 85/2014, cu modificările și completările ulterioare, când este cazul.

Eu mă opresc aici, pentru că mi-a crescut tensiunea. Dacă ai bani de încasat de la firme de stat, te sfătuiesc să citești tot actul normativ și să îi cauți prin meandrele internetului, nu de alta, dar mai trebuie să dai accept, să printezi niște formulare și să te rogi să funcționeze platforma respectivă, mai ales în cazul în care dă zăpada la Bușteni. 

Îți doresc succes și cash-flow pozitiv!

Mai multe sfaturi serioase vei găsi în Ghidul Antreprenorului Începător și îți mulțumesc pentru precomandă!

Trimite-mi un email la valentina.saygo@askfor.ro dacă vrei să stabilim o ședință de consultanță.

Foto credit: Valentina Saygo

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura sau să lași un comentariu, apasă subscribe!