Nu suntem în război, dar câteodată așa pare – contabili, antreprenori și funcționari!

Nu suntem în război, dar câteodată așa pare – contabili, antreprenori și funcționari!  Ne porcăim în grupurile noastre, ne urâm între noi, ne împungem ori de câte ori avem ocazia, ne punem piedici, ne incomodăm și ne umilim. Fac parte din primele două categorii, cu incidență masivă cu cea de-a treia, iar de multe ori fiecare zi pare o luptă pe viață și pe moarte.

Ne place să generalizăm și să îi băgăm pe toți în aceeași oală, uitând că propria pădure este plină de uscături și că în cealaltă pot crește vlăstari tineri, care au nevoie de înțelegere sau că fiecare din noi a fost la început. 

Mi-am asumat de ceva vreme un rol suplimentar. Pe lângă cel de contabil și cel de antreprenor – mi-am asumat rolul să vorbesc (și să scriu) pe limba fiecăruia, în speranța că ne putem educa și dezvolta împreună.

M-am pus în papucii celuilalt și am arătat înțelegere și empatie. Întâi am fost contabil, am vrut să înțeleg antreprenorii și să fac lucrurile diferit. Rolul acesta nu se încheie niciodată și mai am multe de perfecționat, dar mă străduiesc în fiecare zi. Am vorbit simplu, curat, fără conturi și articole de lege. Am explicat fiecare obligație, indiferent cât de stupidă mi se părea și mie, fără să uit că am jurat să respect legea. 

Am devenit antreprenor fără să vreau, așa a vrut viața. Îmi plăteam taxele plângănd, lăsând contul pe zero și portofelul gol. Dădeam ultimul leuț pe salarii, eu rămânând ultima sau deloc. Din momentul acela am devenit un contabil mai bun decât cel de dinainte. Abia atunci am înțeles cu adevărat frământările mediului de afaceri. 

Am fost umilită la ghișee atât ca antreprenor cât și din postura de contabil. Am fost întoarsă din drum, am fost dusă cu vorba, am fost plimbată fără motiv. Am ieșit pe ușă și am intrat pe geam, chiar dacă aceste ipostaze mi se întâmplă în fiecare zi. Și nu știu dacă vor înceta vreodată. Am întâlnit și funcționari publici senzaționali, incredibili, niște minunății de oameni. De multe ori m-am pus în papucii lor și mi-am dat seama că nu au o viață ușoară. Ei sunt interfața instituției sau a guvernului și încasează toți scuipații meritați de capii lor. Și poate că nu au nicio vină. 

Ce este surprinzător, de când am început să scriu pe blog, dacă scriu de bine despre contabili, mă înjură antreprenorii. Dacă arăt greșelile contabililor, mi-o fur în mod sigur. Chiar dacă folosesc un limbaj civilizat, primesc mesaje urâte în public sau în privat, tocmai de la cei care se simt cu musca pe căciulă și care nu fac nimic să schimbe ceva la ei, să iasă din propria insuficiență. Dar le întorc obrazul celălalt. Norocul meu este că sunt mult mai multe mesajele de încurajare și de susținere, de multumire sau de apreciere pentru munca depusă.   

Am petrecut sute de ore citind proiecte legislative, am stat zeci de ore în dezbateri publice, ca să mut o virgulă de ici colo și am făcut toate astea pe timpul și nervii mei, de una singură. Am participat la alte zeci de emisiuni tv, ca să arăt cu degetul ce ni se întâmplă. Iar dacă mă uit în urmă, nu aștept vreo statuie, ci doar sper într-o economie mai bună.

Poate că mi-ar prinde mai bine să citesc o carte decât să scriu despre subiecte sensibile sau controversate, dar cineva trebuie să arate disfuncționalitățile dintr-o tabără sau alta. Pentru că visez la un mediu de afaceri curat, la contabili care sunt respectați și fac ceea ce au de făcut, la antreprenori responsabili și educați în ale afacerilor, la micșorarea birocrației, la funcționari înțelegători, la oameni cinstiți și serioși, la tarife corecte, la promisiuni ținute, la facturi plătite la timp, la contracte respectate, la venituri cinstite și declarate, la legislație corectă, la bun simț, la implicare, la respect, la încredere, la bunăvoință, la asertivitate, la înțelegere…

Oare se va termina războiul ăsta vreodată? Să ne amintim, în fiecare zi, că nu am exista unii fără ceilalți! 

Visez prea mult! Hai că îmi dau o palmă să-mi revin!

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura, apasă subscribe!

 

Distribuie Aceasta Postare

Perlele nu au nicio vină…

Am purtat perle la nuntă și am îngrozit toate femeile din viața mea. Mama se dădea de ceasul morții să mă convingă să îmi pun altceva la gât, un lănțișor, o cruciuliță, o pietricică.

Superstiția spune că perlele îți aduc o căsnicie plină de lacrimi. Este mai simplu să dai vina pe mercur retrograd, pe geanta pusă pe podea, pe sarea vărsată și oglinda spartă, pe ceasul rău și pisica neagră. 

Mai trecusem printr-o furtună cu făcutul nunții în luna mai. Cică iubirea se destramă la fel cum se scutură florile. Iubirea mea nu s-a destrămat. A fost doar cusută prost. Mi-am iubit fostul soț cu tot sufletul, până când am ales să ne despărțim drumurile. Când șuvoaiele au început să curgă, le-am numărat. Erau vreo treizeci, așa că am început să număr și nopțile cu perna udă. Până le-am terminat.

Asumă-ți greșelile din viață și repară-le. Nu da vina pe nimeni, decât pe tine. Dacă ai o căsnicie nefericită, nu e din cauza lunii mai, a florilor sau a perlelor.  Iar un divorț nu este sfârșitul vieții, este începutul ei. Fericirea începe atunci când vrei să o primești. Deschide ușa și dă-i voie să vină. Iartă-te și iubește-te așa cum ești. Abia atunci te vei accepta pe tine în viața ta. 

Nu regret nicio lacrimă vărsată, pentru că azi nu aș fi fost cea de-acum. Nu vreau să știu ce aș face dacă aș da timpul înapoi. Știu doar că aș purta perle la nuntă și nu aș da vina pe ele.

Foto credit: Valentina Saygo

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura, apasă subscribe!

Distribuie Aceasta Postare

Am un cadou pentru tine! Rețeta mea de humus, în mai puțin de cinci minute, să te lingi pe degete!

Pentru că mă pregătesc să aniversez peste 500.000 vizualizări pe blog și vreau să îți mulțumesc că îmi citești articolele, m-am gândit să împărtășesc cu tine cea mai recentă rețetă pe care am descoperit-o de curând – rețeta de humus de casă, cel mai rapid, cel mai cremos și cel mai gustos posibil. Am împletit în acest articol toate pasiunile mele: pasiunea pentru fotografie (am făcut humusul cu aparatul foto în mână), pasiunea pentru călătorii (mi-am adus aminte de humusul pe care l-am mâncat în Maroc, Istanbul, Cappadocia, Israel, Iordania), pasiunea pentru perfecțiune (o să te convingi după ce guști cât e de perfect), pasiunea pentru bucătăreală (vezi castronul ceramic cu dervișii zburători pe care l-am luat de la Istanbul?), pasiunea pentru blog (tot ție îți mulțumesc și din respect, îmi amestec cuvintele cu fotografiile proprii).

Eu cu humusul am o relație specială, în sensul că îl ador, dar nu îmi ieșea niciodată ca cel pe care îl mâncam în restaurante, cu uleiul curgând pe mână, gemând de plăcere. Obișnuiam să comand de la un restaurant libanez, însă m-am săturat de atitudinea neprietenoasă de la telefon și de erorile de la fiecare comandă. De fiecare dată imi ieșsea nisipos, apos, prea tare sau prea aspru. Am încercat tot procesul tradițional: înmuiat năutul, fiert boabele cu bicarbonat, dezpielițat, pasat, reglat cu pasta de susan și ulei, etc, era un dezastru. De câte ori întâlneam o persoană din Orientul Mijlociu, o luam la întrebări în căutarea rețetei perfecte. Degeaba.

Am întrebat-o pe Jamilla (cea cu fotografia, nu cea cu bucătaria) și mi-a dat niște direcții, chiar dacă ea face rețeta după ureche și după gust. (Îți sunt veșnic recunoscătoare, Jamilla!)

Nu-i așa că nu știai despre mine că stau la cratiță și nici că sunt gospodină? Să ne înțelegem, nu fac contabilitate în bucătărie, doar mancare și doar din când în când, că ce-i răruț e mai drăguț!

Deci, să lasam vorbăria și să îti arăt ce ai nevoie:

  • o conservă de pastă de năut (o găsești la Mega)
  • 4 linguri de pastă de susan (tahina)
  • 5 linguri de ulei de măsline (presat la rece)
  • un cățel de usturoi
  • jumătate de lămâie
  • sare
  • un praf de chimion/cumin (să nu îi zici chimen, ăla e altceva)

Am pus toate, dar absolut toate ingredientele într-un castron: pasta de năut, tahina, uleiul de măsline, usturoiul zdrobit cu presa, zeama de la lămâie, sare, chimion si am bagat blenderul în ele. Maxim cinci minute durează totul, cu stors de lămâie si curățat de usturoi.

Uita-te la el cât este de fin, de onctuos si de cremos!

Pentru o prezentare ca de restaurant, am decorat cu fulgi de ardei iute și am stropit din belșug cu ulei de măsline. Arată yummy!

E adevarat, eu am făcut o cantitate de trei ori mai mare, pentru că am la birou niște mari devoratoare de humus, așa că le fac o surpriză! Șșșșșt!

Aici ar fi trebuit să pun o poză cu mine mâncând, în timp ce mi se scurge uleiul pe mână, dar mai bine lasă, uite o poză cu lipia pe care am morfolit-o în castronel.

Eu vreau să îți mulțumesc pentru că te am alături, pentru că îmi citești articolele, pentru că îmi trimiți cele mai frumoase emailuri, pentru că îmi lași mesaje și pentru că îmi dai share la articole!

Poftă bună! Aștept părerea ta după ce încerci rețeta!

Trimite-mi un email la valentina.saygo@askfor.ro dacă vrei să stabilim o ședință de consultanță.

Foto credit: Valentina Saygo

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura, apasă subscribe!

Distribuie Aceasta Postare

SENZAȚIONAL! ANAF a conectat casele de marcat electronice la server! Citește și te crucește!

Citesc înmărmurită mărturiile colegilor mei, de pe un grup de contabili de pe Facebook, proaspăt călcați de echipe mixte de la Antifraudă, poliție economică și ITM, care au luat casele de marcat la numărat prin piețe.

Consternarea nu este legată de controale neaparat, cu toate că nu pot ințelege de ce îi vizitează tocmai pe cei care și-au schimbat casele de marcat, când urlăm din răsputeri că evaziunea fiscală nu e aici!

Consternarea vine din măsurile pe care contribuabilii le-au primit și citez:

La finalizarea controalelor, contribuabilii (nu știu daca toți sau pe ce criterii) au fost înștiințați că trebuie să trimită z-ul zilnic timp de 15 zile, se presupune că foto sau scanare, către o adresă de email cu extensia anaf.ro!

Halucinant, nu-i așa? Iată că acum casele de marcat sunt conectate la serverul ANAF, prin poza cu Z-ul zilnic. Probabil că au un soft deștept, care citește pozele primite pe email si scăpam de obligația declarației lunare A4200. Nici gând de așa ceva! Primim obligație peste obligație, ne supunem orbește, cu obediență și fără să crâcnim!

Mai mult, măsura este ORALĂ și nu este trecută pe procesul verbal de control. Sunt cazuri in care ORGANUL nu și-a trecut vizita în Registrul Unic de Control. Și-atunci, cât de legală este această solicitare suplimentară?

Vorba unei colege: „mai bine trimitem z-ul la 112!”

Poate ne aude cineva. Cine? Cum? Cât? Unde? De ce? Până când? 

Articol din seria Dragă ANAF, să îți fie RUȘINE!

Trimite-mi un email la valentina.saygo@askfor.ro dacă vrei să stabilești o consultanță.

Foto credit: Oku

Dă share dacă ți-a fost de folos și îți mulțumesc pentru asta!

Dacă vrei să ținem legătura, apasă subscribe!

Distribuie Aceasta Postare

Viata dulce cu … Dulcegaria!

M-am hotarat sa imi fac viata mai dulce, de parca nu erau suficiente proiectele din care fac parte. Dar pentru voi, cititorii mei, care nu ma cunosc suficient de bine sau pentru cei care nu au inteles mare lucru ce „shaorma cu de toate” este profilul meu de Facebook, cred ca a venit vremea sa ma confesez!

M-am asezat la cratita! Si nu asa oricum, ci la modul serios. Fac papanasi la Dulcegaria Food Truck.

Stiu ca ma cunoasteti in calitate de expert contabil, calatoare de profesie si lovita recent de boala fotografiei. Mai stiti ca imi place sa ma joc cu cuvintele scrise (iar pentru asta va multumesc), chiar daca nu am disciplina unui bloger consecvent, imbin utilul cu placutul.  Stiti ca restituim TVA pe Aeroportul Henri Coanda si mi se zice „doamna care da bani”, de cand am deschis primul ghiseu de Tax Free. Si mai stiti ca imi plac pantofii cu toc si rochiile, de la care nu lipsesc perlele.

Luand in considerare cele de mai sus, a fost cam greu sa ma vada cineva invartind la papanasi, manjita pe sort cu dulceata si ciocolata! I-am socat pe multi cunoscuti, care m-au intalnit weekendul trecut la Wine & Street Food Festival, calare pe casa de marcat.

De ce Dulcegaria?

Profesia mea de contabil nu imi ofera un rezultat finit al muncii mele, mai ales ca niciun client nu si-a inramat (inca) bilantul contabil si nici nu a lesinat de extaz la vederea lui. Aveam nevoie in subconstient de o vorba buna sau de apreciere, asa ca acum imi dau lacrimile atunci cand mi se intorc, plini de dulceata, cumparatorii pofticiosi si mai cumpara o portie! Sau doua! De aceea, la Dulcegaria ne-am hotarat sa cultivam gustul uitat al papanasilor traditionali. Ii facem cu ingrediente naturale si cu multa dragoste. Punem muuulta branza de vaci, oua proaspete si faina, cat sa trezim in fiecare client amintiri din copilarie cu papanasii pe care ii facea bunica lui.

Cum e la un festival de street food?

Super marfa! Este o energie incredibila si imi place la nebunie sa stau la tejghea, sa vand si sa glumesc cu fiecare client in parte, sa rad cu gura pana la urechi si sa apar in selfie-urile cumparatorilor. Am uitat de incrancenarea fiscala si m-am bucurat de fiecare moment. Am spalat vase, am adunat gunoaiele din jur cu placere, am strigat dupa musterii, am purtat cu mandrie sortul Dulcegaria. M-am imprietenit cu ceilalti participanti si ne-am amuzat de ploaia care ne-a speriat clientii. Chiar ca sunt franta de oboseala dupa trei zile pline de festival si nu am avut nici o clipa libera, incepe o noua saptamana si o iau de la capat, fara pauza, dar cu sufletul plin de bucurie!

Sunt incantata ca Dulcegaria a primit premiul II la concursul de popularitate de la Wine & Street Food Festival, din 50 de truck-uri participante, iar pentru asta multumesc cu drag prietenilor reali si virtuali, care au sustinul Dulcegaria, proaspat nascuta de nici 3 luni!

Ce urmeaza?

Continuarea a inceput deja, in sensul ca nu e un singur foodtruck, ci doua. Saptamana trecuta am deschis timid Skiuerz, o rulota cu frigarui, amplasata in Dimitrie Pompeiu nr 5-7. Lansarea va fi in toamna, dar pana atunci mai avem multe de perfectionat si ajustat. O veti recunoaste usor, pentru ca este decorata cu pozele facute de mine la New York. Dupa aceea, nici eu nu siu ce urmeaza. Stiu doar ca am principii de la care nu vreau sa ma abat! Iar asta e tot ce conteaza pentru mine!

 

Cum reusesc sa le fac pe toate?

Nici eu nu stiu! Nu sunt wonder-woman! Sunt momente in care obosesc, ca fiecare om sau momente in care nu am chef de nimic. Nu e usor sa ajung acasa franta si sa ma asez la laptop, continuandu-mi munca, iar somnul devreme sa sa fie un lux. Am norocul si privilegiul de a avea alaturi echipe extraordinare, pe care ma bazez de fiecare data! Mai dispar din cand in cand, in cate o vacanta in care ma rup de tot. Imi tin telefonul pe modul silentios si fara emailuri. Stiu doar ca tot ce fac e cu pasiune si daruire. Stiu ca nu este usor sa trec de la un proiect la altul. Insa, fiecare proiect imi da satisfactiile de care am nevoie, pentru a merge mai departe sau a pune la cale altceva.

Am si o explicatie medicala, de ce ma arunc cu capul inainte, fara frica de nimic, doar de scari: o deviatie la urechea interna si nu aproximez distantele :).

Viata mea e plina de bucurie, de oameni minunati, de clipe extraordinare, iar acum de mult dulce!

Foto credit: Dan Mirica, Valentina Saygo

Da share daca ti-a fost de folos si iti multumesc pentru asta!

Daca vrei sa tinem legatura, apasa subscribe!

 

Distribuie Aceasta Postare

Bunica si milionarii

Cand spui „un milion de lei”, parca simti ca ti se umple gura de banet, nu-i asa? E prea banala suta si prea albastra, exact ca in perioada comunista. Doar ca, de la denominare, au trecut fix 14 ani si tot milionari ne credem.

Daca ar fi trait, bunica mea sigur s-ar fi incurcat in zero-uri sau chiar si-ar fi facut o denominare proprie, dupa cum ar fi taiat-o capul. Dar nu a avut norocul sa supravietuiasca si celei de-a doua schimbari de bani. Oricum, si prima reforma fiscala de dupa razboi a bulversat-o si zeci de ani dupa aceea vorbea in milioane, de ma uitam crucis la ea si nu intelegeam ce zice. Bunicul pastrase cateva bancnote, bune de aprins focul si imi povestea cum s-au schimbat banii peste noapte, iar averile s-au transformat in scrum. Ma uitam la hartiile vechi cu multe zerouri si frumos impodobite, fata de care suta albastra cu Balcescu, palea.

Am trait inflatia si preturile la oua crescute peste noapte, in saptamana patimilor. Am ajuns toti milionari, carand sacosi cu bani, mai grele decat caramizile. A fost o perioada grea si nu vreau sa imi mai amintesc de ea. Iar ea a fost inchisa in 1 iulie 2005. Atunci s-au taiat cele patru zerouri si s-au nascut banii de plastic. Si o data cu ei s-a mai nascut o moneda: ronul!

Ron-ul (Romanian New Leu) a fost folosit doar ca simbol bancar, diferentiator fata de leul vechi insa a intrat adanc inclusiv in vorbirea curenta, de zi cu zi. Ce a iesit, o shaorma cu de toate: milioane de roni de plastic.

Mai grav este ca intalnesc acest limbaj chiar si la cei tineri, cu toate ca sunt activi in tranzactiile monetare.

Ce vreau sa subliniez:

  • Leul este moneda natioala si spune-i pe nume, ori de cate ori ai ocazia!
  • Uita de milioane, ca au trecut 14 ani de la denominare si nu e o perioada de care sa ne aducem aminte cu nostalgie. Eventual corecteaz-o si pe bunica ta!

Iti doresc sa ai incasari de milioane, dar denominate!

Foto credit: Valentina Saygo

Da share daca ti-a fost de folos si iti multumesc pentru asta!

Daca vrei sa tinem legatura, apasa subscribe!

Distribuie Aceasta Postare

Mizerii, gunoaie si putori…astia suntem! Intrebari retorice despre jeguri umane

M-am intors din Tanzania, in care am vizitat trei parcuri nationale: Tarangire, Serengeti si Ngornongoro. O tara catalogata „lumea a treia” dar care m-a coplesit in privinta curatentiei. 

Sa vezi o intindere nesfarsita de sute de mii de hectare, fara un muc de tigara sau pet zburat de vant. Zilnic trec mii de turisti care ce aduc, scot inapoi. Nu lasa nimeni niciun gunoi in urma.

O tara de lumea a treia, poate sa tina parcurile fara niciun gunoi, plus wc-urile luna. In schimb in Romania nu se poate. Cum de au ajuns la nivelul acesta de educatie, iar noi, o rasa  care ne consideram superioara si civilizata, suntem atat de imputiti si lasam tone de gunoi in urma noastra, peste tot?
Sa mentionez faptul ca Tanzania a interzis pungile de plastic pentru cumparaturi, iar la supermarchet ne-am asezat produsele in cutii de carton?
Sau cum in mijlocul salbaticiei, am vazut containere imense de plasa pentru sticlele de plastic? Oare animalele salbatice erau cele care le adunau? E o perspectiva.

Revin la wc-urile din pustiu, curate si fara niciun miros, cu hartie igienica, acolo unde nu este pic de civilizatie. Mai mult, am vazut wc-ul masailor. O groapa cu o placa de beton turnat, fara niciun pic de duhoare sau putoare, fara niciun semn de evacuari umane. Cum sa o interpretez? La intoarcere am vizitat wc-ul de pe Otopeni si am facut criza de nervi. Nu era hartie igienica, incuietoarea tricata, pipi pe jos si miros de iti muta nasul. Cu atat mai mult cu cat testasem wc-urile din aroporturile Kilimanjaro, Arusha si Zanzibar. Sunt incropite, dar curate si fara niciun miros.

E suficinent sa intri intr-un veceu de benzinarie romaneasca sau cele de pe autostrazi, ca sa ti se intoarca stomacul pe dos. Si pana la urma nu este vorba despre om, este vorba despre oameni.

Si sa ma scuze doamnele sensibile, dar sunt mai imputite decat barbatii. De multe ori prefer toaletele barbatilor, pentru ca sunt mai curate decat ale sexul „slab”. Slab de ingeri. Wc-urile „duamnelor” sunt cel putin focare de infectie. Ma intreb de multe ori de ce poposesc atat de mult la closet, cumva il freaca cu periota de dinti? Iar daca intri in urma lor, le vezi dejectiile imprastiate peste tot si tampoanele la expozitie. Dar rujul e pe buze, la mare arta!

Cum se poate asta? Nu tine de constiinta? Daca da, atunci cum de in Delta Dunarii plutesc munti de gunoaie. Si daca ma intrebi pe mine, i-as impusca pe toti guvernatorii deltei, fara proces. Ne batem joc de noi, de semenii nostri si de natura pe care am sufocat-o.

Am fost de Pasti in Delta si m-au ingrozit canalele pline de gunoaie. Aproape ca nu am nicio poza fara o sticla aruncata.

Suntem imputiti si jegosi, chit ca ne credem superiori si manierati. Am pierdut examenul de civilizatie in fata lumii a treia. Si nu avem nicio scuza.
Stam si ne lamentam in constatari si comparatii, fara sa facem nimic concret. Deci? Ce facem?

Facem pe noi si pe tot ce e in jurul nostru!

Noi suntem gunoaiele acestei lumi!

Distribuie Aceasta Postare

Nu votezi? NU comentezi!

Draga antreprenorule, nu votezi? Nu ai dreptul sa comentezi! Inseamna ca ai acceptat deja ceea ce ti se intampla. 

Nu comentezi ca taxele sunt prea mari.

Nu comentezi ca ai luat amenda pe nedrept.

Nu comentezi ca esti controlat lunar de institutiile de control. 

Nu comentezi ca ti s-a cerut spaga.

Nu comentezi ca se schimba legislatia prea des.

Nu comentezi ca ai intrat in Split TVA.

Nu comentezi ca nu functioneaza serverul ANAF.

Nu comentezi ca nu gasesti angajati. 

Nu comentezi ca ai pierdut o licitatie.

Nu comentezi ca trebuie sa maresti salariile cu 25% peste noapte.

Nu comentezi ca ai prea mult TVA de plata. 

Nu comentezi ca nu sunt autostrazi.

Nu comentezi ca e mizerie in spitale.

Nu comentezi ca invatamantul e praf.

Nu comentezi ca dobanda bancara e mare.

Nu comentezi cursul valutar.

Ai decis ca NU contezi! Nu ai dreptul sa comentezi!

Da share daca ti-a fost de folos si iti multumesc pentru asta!

Daca vrei sa tinem legatura, apasa subscribe!

Calendarul alegerilor 2019 – 2020
26 mai 2019 – Alegeri europarlamentare
24 noiembrie 2019 – Alegeri prezidentiale
7 iunie 2020 – Alegeri locale
29 noiembrie 2020 – Alegeri parlamentare
Mergi la vot!

Distribuie Aceasta Postare

„Da’ unde mergeti?” – Atunci cand taximetristul face legea si traseul

Cand imi este pusa intrebarea „Da’ unde mergeti?”, imi dau seama ca nu sunt imbracata suficient de bine cat sa prezint incredere. Niciodata nu am prezentat incredere, pentru ca nu scap de intrebarea asta, jumate anchetare, jumate viol.

Ma uit speriata la cocalarul slinos si ma intreb daca se crede mare macho, ca tot vrea sa il duc acasa pe banii mei. Acasa la el, nu la mine, ca eu nu am niciun cuvant de spus. Si nici nu am chef sa negociez. L-am deranjat de la discutia cu colegii si l-am intrerupt din scuipatul semintelor. A fost nevoit sa isi stinga tigarea plictisit. Sunt o pacoste pe capul lui.

Ma urc in masina si bancheta din spate ma ingrozeste. Nu o sa plec cu mana goala, o sa ma aleg cu ceva ciuperci microbiene. Cine m-a pus sa ma imbrac in fusta? Respir pe gura, ca sa nu ma inece mirosul de mahoarca si transpiratie, aroma selecta si obligatorie pentru fiecare taxi in parte. Ghertoiul trage o ragaiala si incerc disperata sa deschid geamul, care e intepenit. Urla la mine ca e stricata macaraua, iar eu nu reusesc sa gasesc raspunsul corect, daca a mancat mici sau chiftele? O sa mor asfixiata! Sper sa nu vomit, ca va trebui sa platesc masina de noua.

Convorbirea lui telefonica e in toi, cu un prieten, discuta despre un al treilea, care nu i-a dat milionul de la ultimul gratar. Indraznesc sa il intrerup din discutia interesanta, sa il rog sa nu o ia la dreapta, asa ca el, in marinimia lui incheie conversatia: „Hai ca nu mai pot vorbi, ca am una d’aia ne… Te sun mai tarziu, cand ma eliberez.” Iar l-am suparat! As fi vrut sa dau si eu un telefon, dar mai bine stau cuminte in coltul meu si oricum nu as fi putut vorbi, la cat de tare e radioul.

Maneaua urla din toti rarunchii, taman bine sa nu imi aud rugaciunile de supravietuire. Cursa e nebuna, exact ca in Speed, ia curbele cu scartait de roti, tipa la o batrana pe trecerea de pietoni „Te cauta moartea, babo? Stai acasa!” Trece pe rosu si trage o injuratura, iesind jumatate pe geam, cat sa-si arate tatuajul din maieu si sa aplice o flegma pe Sparck-ul rosu, condus de o blonda speriata.

M-a plimbat ceva mai mult decat era cazul, nu ca nu m-as fi grabit, dar poate aveam nevoie sa cunosc mai bine orasul. Cursa face doispe lei, iar eu am doar o bancnota de cincizeci si una de zece. Evident ca nu are sa imi dea rest, dar gasesc cinci lei in buzunar. Cer bon fiscal si imi zice ca nu are hartie. Am noroc ca nu ma alearga, dar primesc doua injuraturi stilate, cu care mi-a umplut frigiderul pentru o saptamana.

Pe mine nu ma intreaba nimeni cu cine vreau sa calatoresc si cui vreau sa dau banii mei. Cum am ajuns aici, ca mafia galbena a ghertoilor slinosi, sa faca legea si sa decida in numele meu, al nostru, al tuturor celor care am ales alta solutie? Am indraznit cativa ani sa gustam din serviciile de bun simt, din starea de normalitate si sa avem o alternativa. Acum s-a terminat cu speranta la o viata civilizata. Mi-a fost luat acest drept. Samanta, mahoarca si maieul sunt la putere din nou. Iar eu trebuie sa tac, ca doar mi-au pus pumnul in gura. Trebuie sa ma supun, pentru ca nu am niciun cuvant de spus. Trebuie sa ma resemnez, pentru ca nu am niciun drept!

Foto credit: Valentina Saygo

Da share daca ti-a fost de folos si iti multumesc pentru asta!

Daca vrei sa tinem legatura, apasa subscribe!

Calendarul alegerilor 2019 – 2020
26 mai 2019 – Alegeri europarlamentare
24 noiembrie 2019 – Alegeri prezidentiale
7 iunie 2020 – Alegeri locale
29 noiembrie 2020 – Alegeri parlamentare
Mergi la vot!

 

 

Distribuie Aceasta Postare

Punctualitatea si politicienii

Am avut prilejul ca in ultimele doua zile sa particip la o serie de intalniri cu partidele politice, la intiativa Uniunii Profesiilor Liberale din Romania. Initiativa mi s-a parut geniala, mai ales ca suntem in plina campanie electorala pentru alegerile europene, iar participantii au dorit sa afle viziunea politica a candidatilor si promisiunile pe care le jura cu usurinta. Sa ne intelegem, nimeni din cei prezenti nu crede in Zana Maseluta.

Arhitecti, consultanti fiscali, evaluatori, farmacisti, auditori, cadastristi, medici veterinari si poate ca nu i-am mentionat pe toti prezenti, insa au fost invitati toti presedintii de organziatii profesionale. Nu au fost reprezentate toate profesiile liberale, nici ai mei, expertii contabili, eu fiind invitata de echipa arhitectilor. Dar nu aceste aspecte vreau sa le subliniez, ci cum s-au prezentat partidele politice si cum au tratat un potential bazin electoral de aproximativ 500.000 persoane.

Ziua 1 ora 10:30 PNL. Intarziere de 30 minute, cu scuzele de rigoare in cateva randuri. Violeta Alexandru si Dan Vilceanu. Am vorbit vorbe. O intalnire bifata.

Ziua 1 ora 15:00 Pro Romania. Eu am absentat cu gratie, dar am inteles ca au fost punctuali. In rest nu ma pronunt, ca deh.

Ziua 2 ora 9:30 PSD. Au anulat la ora fixa. Cata punctualitate! Nu conta ca vreo douajde oameni au lasat totul balta si au taiat capitala in doua. Dar PSD e la guvernare, in plina campanie electorala, deci niste oameni ocupati. Probabil ca nu mai conteaza problemele a unei jumatati de milion de alegatori. Stiu, sunt rea, dar nu pot sa nu zic ca sa spun. Dar ce glume au iesit de plictiseala, nu le pot reproduce!

Ziua 2 ora 11:00 Alianta USR PLUS 2020. Claudiu Nasui si Dragos Pislaru. Fix la fix, chiar cu cateva minutele mai devreme. Va spun cum triseaza Dragos Pislaru: isi da ceasul inainte cu douazeci de minute. Claritate in exprimare, discutie pertinenta si concreta, concluzii obiective. Am o slabiciune personala pentru Claudiu Nasui si el este eroul meu, de cand am colaborat la legea despre Split TVA. Poate sunt subiectiva, dar mesajul lor mi-a mers la suflet: „Nu vrem sa va dam ceva, ci va cerem sa ne ajutati!

Ziua 2 ora 13:00 ALDE. S-au prezentat o armata de oameni, au venit pe rand, iar dupa 11 minute intarziere a inceput intalnirea la propriu. Calin Popescu Tariceanu, Renate Weber, Andreea Lambru, Daniel Chitoiu, Varujan Vosganian, Daniel Barbu. Discutia a inceput arid, dar a luat un parcurs interesant si s-au aratat deschisi si comunicativi la sugestii.

Nici despre problemele cu care se confrunta profesiile liberale nu vreau sa vorbesc acum, insa cea mai importanta concluzie este: „Nu vrem sa ne dati nimic, ci sa ne lasati in pace sa ne facem treaba.

Din partea fiecarui partid politic am primit promisiunea ca vom relua discutiile dupa actuala campanie electorala si sa trecem la disecarea provocarilor pe care profesionistii le au la nivel national.

Concluzia va las pe voi sa o trageti. Eu inca am sentimentele amestecate. Si nu, nu am purtat nicio culoare electorala.

Deci, cat de punctuali sunt politicienii? Unii mai mult, altii mai putin, altii deloc!

Foto credit: Valentina Saygo

Da share daca ti-a fost de folos si iti multumesc pentru asta!

Daca vrei sa tinem legatura, apasa subscribe!

Calendarul alegerilor 2019 – 2020
26 mai 2019 – Alegeri europarlamentare
24 noiembrie 2019 – Alegeri prezidentiale
7 iunie 2020 – Alegeri locale
29 noiembrie 2020 – Alegeri parlamentare
Mergi la vot!

Distribuie Aceasta Postare