Taximetristii si uberistii, gospodinele si ceccar-istii – ce seamana si nu rasare?

Nu am permis auto, asa ca sunt la mana taximetristilor, de multa vreme. Am povesti, de as putea scrie o carte, inca de la comenzile telefonice. Bucuria evolutiei a fost mare de fiecare data, dar scurta.

Dupa Getax, au aparut firmele private, ca o diferentiere fata de pietari, dar nu a durat mult. Cand a aparut prima aplicatie smart, am crezut ca l-am prins pe Dumnezeu de un picior, pana cand s-a umplut de aceiasi pietari, usturoi si parizer. Am trecut in zona de car-sharring si am vazut diferenta. De atunci am ramas acolo, chiar daca uneori am un tarif mai ridicat, nu mai vad ochi dati peste cap sau intrebari sfidatoare de genul „Da’ unde mergeti?”. Prefer sa primesc respect si conditii decente, o conversatie haioasa sau o tacere necesara. Dar cel mai important lucru este feedback-ul. Nota data si primita, in anonimat.

Ce ma intristeaza insa este atitudinea pe care o au taximetristii fata de uberisti. Ce au ales sa faca? Proteste, agresiuni, mizerii, presiuni politice, orice ca sa ii faca sa dispara de pe piata, insa pe mine, ca si client, nu ma intreaba nimeni ce vreau. Pe taximetristul bucurestean nu il intereseaza CLIENTUL. Pe el in intereseaza spaga, maimuta, maneaua si mahoarca. Nu face nimic, dar absolut nimic sa isi imbunatateasca serviciile, sa isi acopere burta de sub maieu sau sa spele bancheta jegoasa.

Daca imi permiti comparatia, cam asa ceva se intampla si in profesia contabila. Razboiul dintre taximetristi si uberisti se desfasoara in oglinda intre gospodine si profesionisti. Cand zic gospodine, ma refer la doamnele care presteaza servicii contabile in bucatarie pe 100 lei, fara contract si fara factura, fara sa aiba dreptul sa practice profesia contabila, iar bomboana de pe coliva este sa mai lucreze si pe la ANAF. Fac evaziune la greu, dispar in neant cand apare un control si nu mai raspund la telefon. Au ceva habar despre niste lucruri, dar le este mai simplu sa puna intrebari pe grupuri, decat sa citeasca sfanta carte. Apoi se vaita pe facebook ca nu sunt platite si ca nu sunt respectate. Iar daca ai ghinionul sa ii vezi o balanta, e varza cu carne. Sau ciorba. Depinde de preferintele gastronomice.

De cealalta parte, se afla profesionistul contabil cocarjat de taxe si cotizatii, care alearga de nebun la cursuri si specializari, isi toceste creierii cu modificarile legislative si isi educa fiecare client in parte. Se reinventeaza in fiecare zi si isi adapteaza serviciile la solicitarile clientilor. Isi practica meseria pe o piata concurentiala necinstita, cu mult gri si cu mult negru, intre ciocan si nicovala (fisc si client) si i se arunca in ochi tarifele de pe piata larga. E adevarat ca e loc sub soare pentru toata lumea, dar mai e mult de munca pana cand rasare soarele in breasla asta, pentru ca intre timp ne canibalizam intre noi.

Am exagerat in comparatia mea si am tras lucrurile de par. Inteleg profesia contabila mai mult decat iti imaginezi. Am scris despre obligatiile pe care un contabil le are si m-am vaicarit si eu impreuna cu tine aici. Dar este cazul sa lasi jalea si compatimirea si sa faci ceva. Uita de evaziune sub orice forma si practica tarife cat sa iti asigure satisfactia muncii. Daca tu nu te pretuiesti, de ce te-ar pretui un necunoscut. Schimba-te si ofera servicii superioare. Uita-te in sus si nu mai intoarce capul in urma. Reciteste codul deontologic si nu iti mai denigra colegii de profesie, indiferent cum sunt ei. Nu mai astepta de la ANAF sau CECCAR sa faca ceva pentru tine, fa tu!

Uscaturi sunt pe toate drumurile, inclusiv in randul membrilor CECCAR, sa ne fie clar. Cum si printre taximetristi sunt oameni de inalta clasa. Am vazut mult prea multe lucuri urate de-a lungul vremii. Nu vreau sa discut despre ele, pentru ca imi este prea rusine de rusinea colegilor mei, cu sau fara stampila. Insa vreau sa trag un semnal de alarma pentru intreaga profesie, ca noi ne mancam intre noi si ne umilim. Ne uitam cu jind la tarifele avocatilor, dar cine ne opreste sa le practicam? Ne vaicarim si nu facem nimic sa iesim din mocirla, dar ne dam mari profesionisti in fata clientilor, pana la proba contrarie.

Am avut un final de an greu si nu m-am sfiit sa scriu despre asta. Poti sa citesti aici cum am muncit pentru un profit de doi lei. Insa am tras o concluzie: nu e nimeni vinovat, decat eu. Acum sunt in plin proces de crestere a tarifelor, cu orice risc. Serviciile de contabilitate sunt o afacere ca oricare alta. Am schimbat de mult haina obedientului contabil cu haina partenerului egal pentru client, acolo unde cererea se intalneste cu oferta. Totul tine de pozitionare si de atitudine si de faptul ca nu esti subordonat nimanui, iar mentalitatea de salariat nu este potrivita pentru un antreprenor, fie el cat de mic. Nu uita ca ai o profesie liberala si te supui doar legii. Atat.

Cine are de suferit din acest razboi? Intotdeauna clientul. El nu stie cum sa isi aleaga contabilul, ca doar nu vrei sa faca un casting pentru selectie. Este la inceput de drum si este rolul tau sa il indrumi. Asteapta de la tine sa iti faci treaba bine si un pic peste. Adu-ti aminte cum ai fost tu la inceput de drum. Pana la urma, acesta ne este rolul. Clientii nostri sunt dupa chipul si asemanarea noastra. Doar ca trebuie educati si indrumati. Nu este usor, insa este o alegere.

Hai sa zicem ca acest moment este unul de introspectie. Gandeste-te cine esti si cine ai vrea sa fii. Intr-o lume perfecta, cum ai vrea sa fii perceput si platit? Si indrazneste sa ceri. Uita-te la colegii tai si fa ceva mai mult decat ei, ca sa te diferentiezi de marea masa. Apoi pune-te in papucii clientului perfect si intreaba-te ce si-ar dori acesta de la contabilul perfect. Iar eu stiu ca vei ajunge acolo, pentru ca nu esti singur. Sunt aici, alaturi de tine.

Foto credit: Oku

Distribuie Aceasta Postare

In doi – Viata de cuplu in afaceri

Oamenii nu sunt facuti sa fie singuri. Asa ca se cauta prin viata pana se gasesc. Se iau de mana si pornesc la drum. Unii dintre ei se arunca in afaceri, cu tot bagajul lor de bune si de rele. Viata de cuplu in afaceri nu este usoara. In peste 20 de ani de profesie contabila, am vazut asocieri de viata si de business fericite, dar in egala masura si nefericite sau terminate prost.

Chiar si subsemnata, am impletit casnicia cu afacerile, am amestecat patul conjugal cu co-workingul, impartind spatiul de lucru. Si am divortat. Pentru ca in 10 ani de convietuire, nu ajunsesem niciodata sa imi fie dor de sotul din dotare. La birou ne certam pe problemele de acasa, iar acasa ne certam pe problemele de birou. Sau eram suparati si nu imi aminteam care fusese cauza.

Am intalnit si cazuri de succes, in care protagonistii reusesc sa se completeze unul pe celalat si sa convietuiasca in armonie. Dar poate ei sunt exceptia care intaresc regula. Si ne dau sperante pentru viitor.

Ca sa reusesti in viata de cuplu, ai o multime de obligatii. Iar pentru cuplurile in business, inmulteste cu doi toate obligatiile, compromisurile, renuntarile si frustrarile. Insa daca vrei sa ai liniste in pat, iata cateva reguli pe care sa le aplici. De azi.

Niciodata 50% – 50%. Oamenii nu sunt egali si nu vor fi niciodata. Unul dintre voi trebuie sa fie mai cu mot si sa aibe drept de veto, fie ca e cocosul sau gaina. Traseaza de la inceput cine este cel cu ultimul cuvant. Relatia de cuplu poate continua dupa afacere si afacerea poate continua dupa relatia de cuplu, De voi depinde. Am vazut prea multe afaceri ingropate din egalitate, pentru ca s-au blocat in luarea deciziilor.

Impartiti atributiile si responsabilitatile. Voi va stiti cel mai bine unul pe celalalt. Stiti care sunt atuurile sau lipsurile. Iar daca nu puteti defini cu exactitate, incepeti de la ce nu va place. Nu iti place sa faci facturi sau sa negociezi la telefon, da-i celuilalt, poate e mai bun. Uitati-va unul la celalalt si la personalitatea voastra. Unul se ocupa de vanzari si clienti, altul de furnizori, celalalt strange actele si face platile, in asa fel incat sa acoperiti toate functionalitatile si firma sa creasca pana la cer.

Trasati limite. Deciziile mari le luati impreuna, dar invatati sa va ascultati, ca de aia aveti doua urechi si o gura, ca sa le folositi proportional. Daca celalalt a luat o decizie si se dovedeste ca nu a fost cea mai buna, nu il critica si nu i-o scoate pe ochi. Abtine-te sa intervi pe departamentul partenerului tau de viata si de afaceri, iar daca sunteti in impas, asezati-va la masa si stati de vorba. Intreaba daca are nevoie de ajutor, dar nu te impune cu forta. O decizie luata este mai buna decat lipsa ei. Adu-ti aminte ca va iubiti, chiar daca asta costa. Iar daca ajungeti in impas, gasiti un arbitru: un prieten, un avocat sau contabilul, poate veni sa infirme sau sa confirme directia pe care sa o luati.

Trasati granite. Patul e pat si biroul e birou. Este cea mai mare provocare pe care o aveti de facut. Daca respectati aceasta regula, veti ajunge departe. A uitat sa cumpere lapte, ai uitat sa platesti TVA-ul. Vorbiti despre fiecare acolo unde este locul. La birou pune-ti palaria de afacerist si uita ca ieri nu a spalat vasele. Iar cel mai important lucru este sa nu va culcati certati. Chiar daca ziua a fost grea, va aveti unul pe celalalt. Nu uitati cat de norocosi sunteti.

Fa sa iti fie dor de celalalt. Da-i spatiul si ia-ti spatiul de care ai nevoie. Nu trebuie sa va tineti mana si la toaleta. Ca e mersul la sala sau la coafor, o iesire cu baietii la bere sau cu fetele la povesti, respectati intimitatea si timpul separat, macar o data pe saptamana. Incurajati delegatia partenerului de unul singur, pentru a va imbratisa cu drag si a avea subiecte de discutie. Sarea si piperul asezoneaza ambele vieti, de cuplu si de afaceri.

Nu cicali, nu iscodi, nu contesta! Ai incredere in partenerul de viata si de afaceri. Iarta-i greselile si nu il bate la cap. Nu ii verifica telefonul sau emailul, da-i credit si incredere. Sprijina-l si nu ii fa viata un iad pentru ce a facut sau nu a facut. Sau convoaca o adunare generala a asociatilor si puneti cartile pe fata, cu calm si cu ingaduinta. Daca nu merge bine, pune punct undeva: in business sau in cuplu. Care din ele cantaresc mai greu pentru tine?

Azi a venit la mine un cuplu in viata si in afacere, in impas. Sunt doi oameni extraordinari si mi-am dat seama ca afacerea le poate afecta viata de familie. M-am straduit sa le dau o directie in afacerea pe care o au, dar am neglijat sa le vorbesc despre viata lor de familie si cat de importanta este ea. Au realizat lucruri extraordinare impreuna si vreau, pe aceasta cale, sa le aduc aminte ca se au unul pe celalalalt si cat de puternici sunt amandoi. Ca vor razbate dificultatile de azi, iar maine e o noua zi.

Daca as putea da timpul inapoi, poate unele lucruri le-as face diferit in viata personala, dar nimeni nu mi-a spus si nici nu mi-a atras atentia unde gresesc sau cum sa imbunatatesc, ca vorba aia: „da-mi Doamne mintea de pe urma!”

Profituri maxime iti doresc!

Foto credit: Oku

Distribuie Aceasta Postare

Viata de contabil, doar obligatii fara drepturi

In calitate de expert contabil, supun atentiei voastre o trece in revista a obligatiilor pe care contabilul le are, mai ales ca azi e 24 ianuarie, zi care nu va fi niciodata libera pentru noi, cata vreme exista 25 – Ziua Sfantului Fisc. Viata de contabil functioneaza dupa alte reguli si dupa alt calendar. Nu e usoara si nici inteleasa. Si pentru ca azi e ziua Unirii, pe contabili ii unesc obligatiile. Poate intr-o zi, ii vor uni drepturile.

  • Avem obligatia de a prelucra actele agentului economic si de a-i da peste mana cand face cheltuieli nedeductibile.
  • Avem obligatia de a inregistra toate documentele pe care ni le pune la dispozitie (in ultimul moment) si de a reflecta o imagine fidela a situatiei patrimoniale.
  • Avem obligatia de a verifica daca facturile sunt completate cu toate datele posibile si imposibile.Avem obligatia de a depune peste 90 de declaratii anuale si de a nu uita niciuna din ele.
  • Avem obligatia de a respecta “ziua sfantului fisc – 25 a lunii”, fara concedii, fara boli, fara vacante, fara pauze, fara intreruperi de net, curent, fara sa crape pc-ul sau serverul ANAF-ului.
  • Avem obligatia de a sti cum sa completam acele declaratii, cu toate ca unele din ele nu au instructiuni de completare.
  • Avem obligatia de a nu gresi vreo declaratie, avem obligatia de a plati amenzi daca gresim vreo declaratie.
  • Avem obligatia de a cunoaste toata legislatia trecuta, prezenta si viitoare si de a informa corect agentul economic, chiar daca nu stim sau nu intelegem nimic din textul actului normativ.
  • Avem obligatia de a ne pregati continuu, de voie si de nevoie, pentru ca legislatia se schimba de la o zi la alta.
  • Avem obligatia de a ne asuma raspunderea pentru munca prestata si semnatura depusa, de multe ori, fara a fi platiti la timp sau deloc.
  • Avem obligatia de a schimba TVA-ul peste noapte, de a fiscaliza casele de marcat, de a inventaria stocurile, de a reface nirurile.
  • Avem obligatia de a regla fisele sintetice cu 70 – 300 pagini cu sume care nu stim cum sunt calculate.
  • Avem obligatia de a raspunde tuturor notificarilor de la ANAF, izvorate din defectiunile sistemului lor informatic.
  • Avem obligatia de a ne prezenta de n ori cu declaratii trecute si depuse, cu toate ca am facut aceleasi lucruri la vremea lor.
  • Avem obligatia de a sta drepti la un control si de a intocmi toate situatiile suplimentare care ni se cer.
  • Avem obligatia de a avea raspunsuri la toate intrebarile, prompt si la obiect, zi sau noapte.
  • Avem obligatia de a fi umiliti de fiecare functionar public, de a ne plimba de la un ghiseu la altul. Avem obligatia de a pleca acasa fara sa rezolvam problema si sa revenim a doua zi.
  • Avem obligatia de a informa, explica, educa nepriceperea antreprenorului si de a fi blamati pentru asta.
  • Avem obligatia de a purta vina pentru toate greselile, stiute sau nestiute ale antreprenorului.

Dar drepturile noastre care sunt?

  • Mi-as dori sa avem dreptul sa lucram pentru agentul economic si in folosul lui, nu doar sa depunem hartii la organismele statului.
  • Mi-as dori sa avem dreptul sa spunem ca marea majoritate a declaratiilor sunt multe si degeaba, ca sunt inutile si nu isi au rostul.
  • Mi-as dori sa avem dreptul de a pretinde functionarului public sa ne vorbeasca politicos si cu respect, sa isi idea silinta sa ne asculte si sa se straduiascasa ne rezolve problema, nu sa ne puna pe drumuri.
  • Mi-as dori sa avem dreptul prezumtiei de nevinovatiei in timpul unui control si sa fim tratati corect.
  • Mi-as dori sa avem dreptul sa fim intrebati despre modificarile legislative, inainte sa se intample. Si sa ne fie ascultata parerea.
  • Mi-as dori sa avem dreptul la viata si inainte de 25.
  • Mi-as dori sa avem dreptul la facilitati fiscale, pentru ca statul beneficiaza de munca noastra.

Contabilul este tacut si obedient, dar stie, de la firul ierbii, cum se misca economia. Și dacă despre antreprenori se spune că sunt motorul economiei, despre contabili aș putea spune că sunt roțile ei, fără de care această mașină complicată nu s-ar putea mișca din loc.

Foto credit: Valentina Saygo

Distribuie Aceasta Postare

Unii oameni ma frang in doua

…si nu e decat vina mea, ca le-am acordat incredere cand nu era cazul, ca i-am vazut asa cum am vrut eu sa fie si nu cum sunt ei in realitate, ca le-am proiectat valori si calitati acolo unde galeata lor era goala.

Sunt genul de om care „despodobeste bradul”, pana cand acesta ramane chel, fara sclipici, stralucire si mireasma si ma inteapa in suflet cu fiecare craca uscata. Sangerez la fiecare dezamagire si nu mai am timp de plasturi. Cand nu mai pot, arunc ramasitele la gunoi si renunt definitiv si iremediabil, dar imi plange sufletul.

Asta fac acum, imi ling ranile dupa o dezamagire crunta, a unui om care a avut un loc important in viata mea, caruia i-am acordat toata increderea de care am dat dovada, pe care l-am vazut plin de magie. L-am rugat si l-am implorat la fiecare greseala, i-am spus ca mi-a spulberat sperantele bucatica cu bucatica, i-am acceptat minciunile de jena lui, pana cand nu am mai avut putere sa accept nimic.

Atunci am devenit radicala, mi-am exprimat furia in cuvinte grele, am spus lucruri dure si iremediabile. Si singura vinovata sunt eu, iar acum e momentul sa ma invat minte. Eu sunt cea care am ridicat stacheta, eu port vina calitatilor atribuite fara merit, eu am dat fara sa primesc.

Oamenii din jurul nostru sunt oglinda noastra. Vedem in ei calitati si defecte pe care le avem noi, le acceptam ceea ce vrem sa ne acceptam noua si ii iubim asa cum vrem noi sa fim iubiti.

Mi-as dori sa „impodobesc bradul” cu fiecare pas, nu sa il iau de-a gata, sa am rabdare si sa cantaresc, fara sa ma arunc cu capul inainte, sa evoluez intr-o relatie de prietenie, nu sa involuez, sa primesc incredere si sa validez pe traseu. Asa m-as proteja de mine insami. Pentru ca eu sunt singura responsabila de greselile care imi ranesc sufletul.

Si nu imi ramane decat sa ma iert…

Distribuie Aceasta Postare

„Cine este economist aici?”

Am avut un weekend plin de documentare de pe Netflix, care mi-au ravasit creierul. Initial am inceput cu lectiile pentru tura foto din Cuba, in care abia astept sa plec, dar am continuat cu o adevarata lectie de management a trupei Foo Fighters.

Primul film vizionat a fost Cuba and the Cameraman, un film pentru care Jon Alpert a castigat un premiu Emmy si unde, pe parcursul a 45 de ani, obtine intrevederi cu Fidel si urmareste parcursul a 3 familii cubaneze. Impactul este intens, in mod special pentru rabdarea de care Alpert a data dovada, modul in care a gandit documentarul si implicarea lui. Pentru primul contact pe care l-am avut cu viata cubaneza, am ramas cu multe intrebari fara raspuns, asa ca am trecut la urmatorul documentar. Insa daca as fi stiut, l-as fi vazut al doilea.

Urmatorul documentar, format din 8 episoare, care m-a tinut lipita de televizor toata ziua de sambata, a fost The Cuba Libre Story. Acesta mi-a oferit toate raspunsurile la intrebarile pe care le aveam anterior si m-a trecut prin istoria de peste 500 de ani a Cubei, ani plini de suferinta, saracie si de nedreptati incredibile. M-a coplesit visul pur al acestui popor si speranta pentru libertate, o forma de speranta care noua ne lipseste cu desavarsire. Oare cum este posibil ca, un popor atat de deschis si vesel, sa aiba parte doar de conducatori despotici si agresivi? De fiecare data au nimerit din lac in put si niciodata nu au fost liberi. Mi-a dat de inteles cat de mici sunt natiunile mici, cat de putin conteaza idealurile si valorile, cat de mizerabila este politica si cat de meschine sunt interesele ascunse ale celor implicati. Stiu ca voi merge in Cuba si, chiar daca nu imi place cola, voi bea un Cuba Libre, cu gandul la toata istoria acestei natii greu incercate, care m-a fascinat iremediabil, dar si multe Mojito si Daiquiri in cinstea lui Hemingway (un alt fascinat iremediabil).

Evident ca nu puteam merge mai departe fara sa inteleg care e treaba cu Che Guevara in Cuba, asa ca am continuat cu documentarul El Che al scriitorului mexican Pabo Ignacio Taibo II. Am reintalnit aici povestea numirii lui Che Guevara ca director al Bancii Nationale Cubaneze si cat de asemanatoare este cu ceea ce se intampla azi in Romania.

La o sedinta a proaspatului guvern, Fidel a pus o intrebare: „Cine este economist aici?”, iar Che, pe jumatate adormit, a inteles „cine este comunist aici?” si a ridicat mana. Asa a ajuns Che Guevara sa fie directorul bancii nationale. Cand tatal sau a auzit, reactia lui a fost una foarte dura. „Fidel e nebun? Cum sa il puna pe fiul meu director de banca? Nicio afacere condusa vreodata de un Guevara nu a avut succes”.

Nu pot si nu vreau sa fac vreo comparatie intre Dragnea si Fidel, insa ma gandesc oare ce intrebare s-a inteles gresit, de ne-am pricopsit cu actualii ministrii, premeieri si presedinte al ANAF-ului. Si ma tot intreb daca parintii acestora au avut decenta lui Ernesto Guevara Senior, sa fie revoltati de pozitiile eronate ale progeniturilor lor. 

Al patrulea documentar, fara nicio legatura cu precedentele, a fost Foo Fighters Backand Forth. Modul in care este prezentata istoria trupei rock Foo Fighters, parcursul lor de la casete demo pana la crearea albumului Wasting Light, album inregistrat in garaj, pe banda analogica. Acest documentar m-a facut sa il vad pe Dave Grohl ca pe un adevarat economist, cu toate problemele manageriale si de strategie cu care s-a confruntat. Chiar daca trupa a fost de 3-4-5 membri, cand credea ca lucrurile sunt clare si asezate, se trezea ca ii pleaca un om din echipa; cum s-a reconstruit dupa socul cu Nirvana; cum l-a surprins succesul de pe Wembey,  cum a decis sa faca lucrurile altfel. Cel mai edificator moment pentru mine a fost cand a infiintat trupa si a zis atat: „Let’s have fun!”

Maine incepe o noua saptamana de lucru si iti sugerez sa iti alegi cu grija economistul cu care lucrezi, ca s-ar putea sa fie acolo unde nu te astepti. Asa ca „Let’s have fun!”, indiferent ce ai avea de facut!

PS: sa stii ca m-au marcat rau aceste documentare, daca am ajuns sa scriu despre ele, asa ca ti le recomand cu drag!

PPS: acest articol nu este un advertorial pentru Netflix.

Distribuie Aceasta Postare

Ganduri pentru ultimul ceas… din 2018

Priveste in tine, asa cum nu ai mai facut-o niciodata si lasa sa plece tot ce trebuie sa plece!

Ia-ti adio de la tristete, de la lacrimi si de la visele neimplinite! Ia-ti adio de la oamenii care au iesit din viata ta! Ia-ti adio de la frustrari si de la suferinta! Iarta-te pentru ce ai facut si pentru ce nu ai facut!

Bucura-te de minunea care esti si de toate clipele fericite pe care le-ai trait! Aminteste-ti de zambetele tale si hohotele de ras, aminteste-ti de rasaritul soarelui, aminteste-ti de fericire si iubire!

Tine minte clipa asta, asa cum este ea, pura si unica! Pentru ca ea iti aduce speranta si entuziasm, iti aduce energia si vibratia unui nou inceput. Pariaza pe tine si pariaza pe tot ce este nou si proaspat in viata ta! 

Inchide ochii si sopteste-ti cele mai intense dorinte. Trimite-le in Univers si primeste-le inapoi. Ramai pentru o clipa doar tu cu tine si cu visele tale! Incepe o lista noua…

Eu iti multumesc pentru ca te am alaturi si iti doresc tot ceea ce iti doresti tu! Sa ne revedem cu bine in 2019!

Foto credit Valentina Saygo

Distribuie Aceasta Postare

De sarbatori, ma ascund de lume, ma ascund in mine

Nu imi plac sarbatorile de iarna, dar te rog sa nu dai cu pietre. Nu stiu de unde vine starea aceasta, insa este pierduta in negura timpului. Imi scotocesc prin cotloanele amintirilor si nu gasesc clipe placute din trecut, poate doar crampeie si franturi, insa ele sunt estompate de tristete.

Nu am avut o copilarie fericita si nici obiceiuri si traditii frumoase din familie. Ca orice copil, am avut asteptari de la Mos Gerila, insa el m-a dezamagit de fiecare data. Indiferent cat de mult mi-as fi strigat dorintele catre el, era surd si parea ca nu le aude. 

Imi amintesc vag sarbatorile petrecute la bunici la tara. Mirosul sarmalelor si a cozonacilor, paine calda si dovleac copt, dar fara magia cadourilor si a brazilor frumos impodobiti. Imi amintesc colindele si mersul cu „Mos Ajunul”, unde primeam nuci, covrigi si mere zbarcite, pe cand visam la bomboane si ciocolata. Bradul de la tara era impodobit cu aceleasi nuci, covrigi si bomboane in poleiala franjurata, tari ca piatra, pe care le pastram de la un an la altul, fara sa le mancam.  Statea in camera de la drum, niciodata incalzita, asa ca vizita la brad dura maxim 5 minute, fara sa spunem povesti sau sa visam cu ochii atintiti in beculete.  Cadourile erau tricotate de mamaie Tudora, cioci de lana sau cate un ilic vargat, la care lucra pana in ultimul moment, ca doar eram patru nepoate si ne proba pe rand. Ma bucuram de ele, le purtam un pic, iar in seara de ajun, le puneam la poalele bradului, ca a doua zi sa le iau din nou cu drag. Nu aveam alte cadouri surpriza, impachetate de care sa ma bucur cu infrigurare.

Cand am mai crescut, sarbatorile insemnau curatenie generala, scuturat covoare, spalat de geamuri si intors casa cu fundul in sus. Apoi mancare de tot felul si ore intregi petrecute in bucatarie. Imi amintesc de mama cum cadea lata, fara sa ma invete cum sa ma bucur de sarbatori. 

Am mai crescut si, chiar daca nu mai era atat de multa munca, Craciunul s-a transformat in goana nebuna dupa cumparaturi pentru cadouri si mesaje de complezenta. Cand au aparut telefoanele mobile, au aparut si mesajele la toata agenda, cu braduti miscatori si concursul cu „cine trimite primul mesaje fistichii”. 

Acum, Craciunul e mai comercial ca niciodata. Magazinele sunt supra-aglomerate, oamenii isterici, care cumpara munti de mancare, din care jumatate ajung la gunoi. Mesajele sunt multiplicate pe messenger, whatsapp, skype si tag pe facebook la liste intregi, cu copy/paste la poze si filmulete, icoane si jingle-luri. Nimeni nu mai pune mana pe telefon sau sa scrie trei vorbe originale si din suflet. 

Poate gresesc, dar nu imi place aceasta perioada asa cum iti place tie. Ma izolez de lume, ma izolez in mine si imi hibernez zilele in tacere. Ma bucur in felul meu de liniste, de un pahar de vin, cu o lumanare parfumata si o carte in mana. Imi disec anul care a trecut si visez la cel care vine. Imi pun sperantele in el, imi fac planuri si imi scriu dorintele. Nu ma judeca, nu sunt nefericita, sunt doar eu si lumea mea. 

Ma rog Universului sa imi ierte erezia! Iarta-ma si tu! Iarta-ma ca nu dau mesaje sau ca nu raspund la cele trimise de tine. Accepta-mi felul meu de a ma bucura, chiar daca este diferit de al tau. 

Foto credit: Oku

Distribuie Aceasta Postare

Mi-am facut cel mai frumos cadou

Anul acesta, de ziua mea, mi-am facut cel mai frumos cadou. M-am apucat de scris pe blog. Am ezitat ceva vreme sa ii fac lansarea, chit ca era gata inca de pe 18 martie, nu prinsesem suficent curaj cat sa imi arunc cuvintele si condeiul in valtoarea www-ului. S-a intamplat pe 7 mai, sub o conjunctura astrala atat de fericita, incat nici nu visam!

Mi-am adunat intr-un singur loc texte mai vechi, emisiuni tv, aparitii in presa, vacante, impresii, ganduri si scrieri serioase. M-am poticnit, m-am pierdut in fata tehnicii, am facut greseli si erori, inca invat sa incarc poze si sa folosesc editorul de texte, sa aranjez in pagina si sa inserez linkuri.

Am abordat subiecte aride si plictisitoare, altele fierbinti si de actualitate. Mi-am dezvelit cele mai ascunse temeri si frici, cele mai intime ganduri si mi-am pus sufletul pe tava, doar pentru voi, cei care ma cititi.

Am primit cu bucurie propunerea de a scrie despre casele de marcat Daisy si m-am straduit sa ofer informatii utile si de folos. Am distribuit articolele pe grupurile de facebook si am fost certata, blocata si trimisa la plimbare. Lucrul acesta m-a dezamagit profund si m-am retras.

Azi, dupa 10 luni,  sarbatoresc 60 de articole si peste 60.000 de vizualizari, insa, cel mai important lucru, este ca am primit mesaje atat de frumoase de la voi, incat m-au coplesit.

Cadoul meu mi-a adus aproape niste oameni extraordinari, pentru ca voi sunteti de fapt, cadoul meu! Sunt un om mai bogat si mai implinit ca v-am intanit, ca va am aproape.

Impartasesc cu voi, cu emotie si lacrimi in ochi,  doua din cele mai frumoase dovezi ca munca mea este citita si ca a ajuns acolo unde este nevoie de ea.

Iti scriu desi tu nu ma cunosti si nici eu nu te cunosc decat prin ceea ce faci si ce urme lasi in lume si sigur, nu doar in lumea noastra a truditorilor contabili…
Doar pentru ca sunt mult mai in varsta ca tine  imi permit sa-ti spun ca esti absolut minunata  din punct de vedere al curajului, sinceritatii, onestitatii, bunatatii, inteligentei, umorului si a frumusetiivtale ca OM.
Citesc blogul tau cu mare placere si daca ai stii cata bucurie aduci prin cuvintele tale, ai intelege ca nu esti degeaba pe acest Pamant!

Citesc mult, calatoresc, nu ma uit la TV si nu am facebook, in schimb te caut pe youtube si te urmaresc cu placere! 
Ti am scris deoarece imi pasa mult de tine !  (nu sunt pe nicio retea de socializare si nici nu am de gand …am doar whatsapp)!

Si cel de-al doilea…

Va urmaresc de catva timp toate postarile de pe blog si am ajuns sa fiu dependenta de ele, seara acasa, urmaresc ultimele postari, iar dimineata, deja primesc pe mail un nou mesaj cu gandurile dvs. din ziua respectiva.
Recunosc, sunt un admirator din umbra, traiesc alaturi de dvs zilnic si ma identific si eu in multe dintre situatii. Incerc sa invat cat mai mult de la dvs., iau notite, imi scriu despre Etica in afaceri, despre casele de marcat etc. si incerc si eu sa imi dezvolt afacerea cat pot, tinand cont de greutatile zilnice cu clientii, noutatile fiscale, volum mare de documente, tarife care cu greu pot fi majorate. La toate acestea se adauga oboseala zilnica, doi copii la scoala, treburi casnice, cumparaturi etc. 
Va admir si va apreciez. Sper sa aveti o zi luminoasa.

Asa ca eu va multumesc si voi continua sa scriu cu drag si pasiune, sa impartasesc cu voi bucuriile si tristetile vietii, sfaturi si sugestii, secrete si bune practici din viata de antreprenor. Ma inclin!

Distribuie Aceasta Postare

Cum sa iti iei la revedere de la un angajat

Managerii nu au inima de piatra, asa cum se crede despre majoritatea, sunt oameni ca mine si ca tine, cu emotii, cu framantari, cu suferinte si cu dureri. Nu sunt niste cyborgi interesati doar de cifre si procente, insa unii nu arata ceea ce simt sau nu indraznesc sa vorbeasca cu usurinta despre vulnerabilitatile lor.

Am suferit dupa fiecare angajat care a plecat si de la care nu am inteles care e motivul. Iar azi stiu sigur ca nu m-am straduit suficient sa il deschid si sa imi spuna ACEL motiv real. Il vad iar ca la inceput, acel copil timid si plin de speranta, care a crescut si care isi ia zborul. Am trait cazuri in care plecarea a fost cu imbratisari si cu usa lasata deschisa, am inteles ca este timpul si momentul sa isi caute un alt cuib sau un alt drum. Dar au fost si cazuri in care i-am multumit in gand ca pleaca si ca a fost o usurare pentru amandoi, insa nu despre asta vreau sa vorbesc. Vreau sa vorbesc despre a-i respecta angajatului decizia luata, pentru ca nu a fost usor sa o scrie si sa o verbalizeze.

Cel mai important lucru pe parcursul preavizului este sa tratez cu respect aceasta etapa, sa nu se simta nimeni stanjenit, nici angajatul, nici colegii si nici eu. In domeniul meu de activitate nu pot sa spun „pa” la depunerea demisiei, chiar daca pot iesi la iveala toxicitati si frustrari acumulate. De aceea acord atat de mare importanta interviului de exit, in care stau de vorba cu angajatul, ca doi oameni maturi si fara ranchiuna.

Azi am trait un astfel de moment neplacut, care a rupt din mine o bucata de suflet. Abia in ultima zi am inteles despre ce este vorba, chit ca nu am fost de acord si am considerat ca este o greseala. Am insistat, in cele doua saptamani scurse, sa obtin acea deschidere si sinceritate pe care o asteptam. Si le-am primit, chit ca despartirea nu a fost usoara. Un pahar de sampanie, un buchet de flori, cuvinte simple dar pline de semnificatie, multumiri si lacrimi ascunse, urari de bine si imbratisari, asa ar trebui sa se desfasoare o despartire, chit ca doare, doare rau. Dar am inteles unde am gresit, pentru ca mereu voi considera ca este vorba despre greseala mea si nu a celeilalte persoane.

Concluziile zilei sunt simple, dar nu usoare:

  • Stai mai des de vorba cu angajatul, chiar daca opune rezistenta si nu se deschide cu usurinta;
  • Explica-i ca toti oamenii au perioade bune si perioade proaste;
  • Ajuta-l sa treaca peste o perioada intensa si nu il lasa sa abandoneze;
  • Respecta-i decizia si nu incerca sa ii schimbi parerea, daca el nu isi doreste asta;
  • Intelege adevaratul motiv pentru care demisioneaza, chiar daca el incearca sa il ascunda, va fi eliberator pentru amandoi;
  • Da-i ragaz sa se gandeasca mai bine;
  • Ajuta-l sa isi ia „la revedere” de la intreaga echipa cu un moment festiv;
  • Inchide cu o vorba buna si lasa usa deschisa.

Fiecare plecare lasa in mine un loc gol si o rana deschisa, insa ea se inchide mai usor daca simt ca este momentul sa dau drumul la ceea ce trebuie sa plece.

Distribuie Aceasta Postare

Am fost condamnata la viata

Am fost condamnata de destin, atunci cand a trebuit sa dau „delete” la rolul meu de mama din aceasta lume.

Am avut doua dorinte fierbinti si stiu ca nu se vor mai implini niciodata!

Mi-am dorit sa imi simt copilul in pantec si mi-am imaginat ca este cea mai minunata emotie pentru care a fost creat trupul unei femei.

Mi-am dorit sa simt fiorul alaptatului, gura infometata si suvoiul de iubire ce ar fi putut tasni din sanii mei.

Mi-am iubit toate papusile din copilarie si le-am facut promisiuni marete. Mi-am plamadit scurtmetraje din viata mea de mama, cu zambetul imaculat al fetitei mele, cu chiotele ei de bucurie, cum i-am numarat degetelele si i-am sarutat talpile, m-am imbatat cu ganguritul ei si m-am uimit cat este de zglobie. Am visat cum facem lectiile si cum ne jucam impreuna. I-am spus toate povestile cu happy-end si i-am dat toate povetele izvorate din iubire si din suferintele mele anterioare. Am vegheat-o si am calauzit-o in drumul ei. Am privit curioasa ce ii place, ca sa descopar ce destin o sa urmeze.

Ar fi chemat-o Sofia si as fi primit dreptul sa ii fiu mama, dar am fost condamnata sa ma irosesc. Atunci am urlat la toti dumnezeii care m-au blestemat sa traiesc degeaba.

Am inceput sa ma tarai prin viata fara vise si fara filme, ca pe un ecran cu purici si zgomot asurzitor. M-am intrebat care este rostul meu pe lume si ce las in urma mea. Sau de ce trebuie sa traiesc.

Am invatat sa ma reconstruiesc din cioburi si sa imi continui viata, fara sa imi indeplinesc scopul pentru care am fost invitata in aceasta lume. Am invatat sa imi duc existenta mai departe, pentru viata care mi-a fost data, chiar daca nu am dat viata. Am invatat sa ofer iubire oriunde in jurul meu, poate mai multa decat trebuia, pentru ca aveam in plus. Am invatat sa port de grija altor persoane care nu erau sangele meu. Am invatat sa modelez oameni care nu imi erau apropiati. Am invatat sa alin si sa inteleg persoane pe care nu le-am alaptat. Am invatat sa imi pese de viitorul copiilor ipotetici pe care i-as fi putut avea si de urmasii celor cunoscuti si necunoscuti.

Am invatat sa cladesc o lume mai buna in jurul meu, chiar daca nu am un rol principal, ci sunt doar un figurant umil, care trece prin cadrul vietii pret de o secunda, fara sa ii apara numele pe genericul universului.

Distribuie Aceasta Postare