Clientii nostri cei de toate zilele

Traiesc de vreo cateva saptamani o dezamagire profunda in ceea ce priveste mediul de afaceri romanesc si in mod special clientii din dotare, dezamagire care ma face sa ma gandesc serios la ideea de a pune batista pe tambal si lacatul pe usa.

Oameni neseriosi, nerespectarea scadentelor, minciuni de gradinita, lipsa de etica, furt de proiecte, evaziune pe fata, concurenta neloiala, munca la negru sau gri, „baeti” destepti care fenteaza legea, datorii cu duiumul, insolvente pe alese, executari silite fara vinovati, sacosi cu bani plimbate cu directie, miscarea brauniana a plicurilor infoiate, comisioane si para’ndarat, cam asta e radiografia ciorbei in care ne jucam de-a afacerile.

Mi-am sacrificat viata profesionala intr-o zona erodata psihic, cea de contopist de serviciu, umilit si vinovat ori de cate ori se schimba legislatia. Perceptia e ca eu port pe umeri toate greselile guvernamentale, toate modificarile legislative, toate erorile anaf-ului, toate disfunctionalitatile sistemului, toate gafele economiei, ca deh, in calitate de contabil, aduc toate vestile rele si mai iau si banii de la gura omului si ii dau la fisc, ca asa vreau eu.

Cand mi-am inceput viata profesionala, mi-am asumat cateva principii de la care nu ma abat: voi plati taxele la timp, voi achita salariile cu sfintenie si nu voi avea intarzieri catre furnizori. Mai mult, voi respecta fiecare specialist si fiecare contract, asa cum a fost negociat. Am reusit de fiecare data sa imi respect promisiunile mele catre mine si stiu ca sunt cel mai bun client, pentru ca nu am in firma lista de plati, adica platim fiecare factura inainte de scadenta, fara sa intarziem si fara sa intram in cercul vicios al minciunilor de doi bani.

Nu vreau sa spun cu ce ma confrunt in relatia cu clientii mei, dar azi i-am luat la analizat pe fiecare in parte si i-am impartit pe coloane: buni, indolenti, hateri, neprofitabili si rau-platnici, ca mi se parea lipsa de empatie sa ii impart cum zice matricea BCG: stea, dilema, vaca de muls si piatra de moara.

Rezultatele m-au pus pe ganduri, in sensul ca lucrurile stau in felul urmator: buni – 60%, indolenti – 16%, hateri – 1%, neprofitabili – 6%, rau-platnici – 10%. Acum ce fac cu ei?

Dupa cea am stat stramb si am judecat drept, am tras urmatoarea concluzie: cei care se incadreaza in cel putin doua coloane negative, ii trec pe „Lista cu cruce rosie” si le trimit un ultimatum, pe principiul take it or leave it, pana la data de X, dupa care divortam fara apel.

Apoi am intocmit „Lista cu cruce neagra” respectiv cei care se gasesc pe coloanele care ma ustura, adica la bani si la timp, pe care ii voi notifica cu revizuirea atitudinii in privinta partajului, adica cu penalitati si despagubirea dezamagirii.

Pentru hateri, pregatesc cate o intanire, exact ca terapia de cuplu, din ciclul ori ne iubim, ori ne despartim.

Iar celor buni vreau sa le multumesc printr-o scrisoare personalizata. Le voi multumi ca trimit actele la timp, ca citesc si raspund la emailuri, ca platesc la timp si ca ei sunt motivul pentru care voi continua activitatea mea profesionala.

Adevarul e ca nu le-am multumit niciodata celor care platesc la timp, in schimb imi concentrez atentia si energia pe cei rau-platnici si indolenti, iar lucrul acesta trebuie sa se schimbe. De azi!

Tu cand i-ai spus ultima data unui client ca il iubesti?

Distribuie Aceasta Postare

Draga tata, te-am iertat…

As vrea sa iti spun „La multi ani”, stiu ca luna asta e ziua ta, dar nu imi amintesc cu exactitate in ce zi. Nu imi amintesc nici daca ti-am spus vreodata „La multi ani”, dar imi amintesc ca tu nu prea ai facut-o. Stiu ca stateam pironita langa telefon, pana cand am decis sa nu o mai fac. Am primit vreo trei felicitari si vreo doua telegrame, dar nu imi amintesc ce contineau sau cum aratau. Poate ca ar fi fost dragut sa le pastrez, insa nu te poti pune cu mintea unui copil plin de furie, care le rupea sau le arunca la gunoi.

Nu ti-am oferit niciodata vreun cadou, cu toate ca tu te-ai straduit intr-un an sa imi dai un borcan de miere si o carte de Lucian Blaga. Nu era chiar de ziua mea, poate la vreo saptamana dupa, insa iti marturisesc ca l-am urat pe Blaga in scoala. Pacat pentru el, ca a scris poezii frumoase, dar acum e prea tarziu. Mierea imi place si acum, dar nu despre asta e vorba.

Considera aceasta scrisoare drept un cadou pentru tine, cu toate ca nu stiu daca ajung emailurile in cer. Sper ca esti in cer si ca Dumnezeu te-a iertat pentru cata ura ai sadit in sufletul unui copil de 6 ani. Dar eu te-am iertat de mult, pentru cel care ai fost, in numele celui care ai fi putut fi.

Te-am iertat pentru ca la divort nu ai acceptat ca mama sa pastreze numele tau si ca eu a trebuit sa suport curiozitatea stupida a tuturor profesorilor, care ori de cate ori intorceau catalogul, ma intrebau de ce am alt nume decat cel al mamei. Ai idee cat de grea era acasta intrebare pentru mine si ai idee de cate ori mi-am jurat ca iti voi batjocori numele? Iarta-ma ca am gandit acest lucru si as vrea sa te fac sa intelegi ca dupa multi ani, mi-a fost drag acest nume si am umplut google-lul cu povesti frumoase.

Te-am iertat atunci cand a murit tatal Manuelei si eu mi-as fi dorit sa mori tu, cand vedeam cat de mult sufera ea. Cu mintea unui copil de 13 ani, tin minte ca i-am explicat ca e mai bine pentru ea sa il aiba in memorie pentru ceea ce a fost, nu sa il urasca asa cum te-am urat eu pe tine.

Te-am iertat pentru ca nu am inteles niciodata ce inseamna dragostea unui tata. Imi aduc aminte cum in liceu nu puteam sa inteleg de ce pe Simona o iubeste tatal ei atat de mult, iar eu credeam ca tatii nu isi iubesc fiicele.

Te-am iertat pentru ca nu mi-am cunoscut fratele si pentru ca pe el l-ai iubit asa cum mi-as fi dorit sa ma iubesti pe mine si pe sora mea. Nu am crezut ca esti capabil sa iubesti un copil, insa m-am convins la o simpla cautare pe google, cand am gasit o scrisoare a ta catre fiul tau care plecase in lumea larga. Despre mine nu stiai nimic, chiar daca eu nu semnasem niciun contract cu Microsoft

Te-am iertat ca nu ai venit la nunta mea, dar am preferat sa stiu ca nu stii. Pentru ca stiu ca nu ai fi venit, te-as fi asteptat cu ochii pe usa bisericii si mi-ai fi stricat si ziua aceea. Asa cum te-am asteptat de fiecare data cand ai promis ca vii si nu ai venit.

Te-am iertat pentru cand te-am vazut la Registrul Comertului si nu m-ai recunoscut. Eram mare, tata si deja nu te mai uram de multa vreme, doar tanjam dupa tine si dupa momentul in care sa iti ceri si tu iertare pentru toate lucrurile pe care nu le-ai facut si pe care le-ai putit face.

Te-am iertat pentru ca nu am fost capabila sa gasesc niciun barbat cu care sa fac un copil, pentru ca nu stiam cum trebuie sa fie un tata. Nici unul, din toti cei pe care i-am intalnit, nu m-a convins ca nu o sa imi paraseasca copilul, asa cum ai facut-o tu cu mine. Si am abandonat ideea. Dar nu este vina ta, ci doar a mea. Pentru ca m-am gandit prea mult si timpul a trecut prea repede.

Te-am iertat pentru ziua in care ai murit si m-a cautat amanta ta, care stia ca ai o singura fiica, nu doua. Nu am inteles de ce i-ai ascuns acest lucru si mi-a fost tare mila de ea si de suferinta ei. Biata femeie, abia dupa ce ai murit, te-a cunoscut asa cum te cunosteam noi.

Te-am iertat pentru ca nu m-ai dorit si nu m-ai iubit, dar iarta-ma si tu ca nu am fost baiat si ca te-am dezamagit atat de tare cand m-am nascut fata.

Sa zicem ca acesta e momentul unui nou inceput, in care ne-am iertat unul pe celalalt, iar daca inchid ochii, imi pot imagina cum ar fi fost daca ai fi facut parte din viata mea. Din pacate nu putem da timpul inapoi si tu nu te poti intoarce din ceruri, dar eu am de gand sa am o alta viata, sa imi iau caramizile de pe suflet si sa imi deschid inima catre tine, chiar daca mi-am ingropat durerea in cea mai intunecata camera, acum o descatusez sa iasa. E momentul sa ma eliberez de tine si sa incep sa te iubesc, atat cat pot, putin cate putin.

Si poate ca din cand in cand vom mai sta de vorba, poate iti povestesc despre mine si poate reusesti sa ma cunosti. Iar cea mai mare dorinta a mea este ca poate o sa ma placi, macar putin.

La multi ani, tata!

Photo credit: Pexels

Distribuie Aceasta Postare

De ce nu mai dau consultanta gratuita

1. Pentru ca doar sfaturile prietenilor sunt gratuite, consultanta este rodul muncii unui specialist.
2. Pentru ca nu iti spun sa faci “cum zic eu”, te ajut sa iei cea mai buna decizie in cunostinta de cauza si argumentat.
3. Pentru ca daca primesti consultanta gratis, nu vei mai pune pret pe ea.
4. Pentru ca am in spate peste 20 de ani de experienta profesionala, examene, cursuri, zeci de mii de pagini citite si sute de acte normative.
5. Pentru ca noaptea trecuta am stat pana la doua sa citesc un proiect, in timp ce tu dormeai. Sau duminica am rontait un articol din Codul Fiscal vreo 5 ore, in timp ce tu erai la plaja.
6. Pentru ca ziua mea are tot 24 de ore, la fel ca a ta, si nici tie nu iti ajunge timpul.
7. Pentru ca tu vei salva bani sau vei face bani de pe urma opiniei mele. Acelasi drept am si eu, sa fac bani de pe urma muncii mele.
8. Pentru ca nu toate cazurile asemanatoare sunt la fel, iar eu, ca sa iti dau cea mai buna opinie, trebuie sa studiez speta, documentele, particularitatile si sa ma duc din nou la lege, ca poate s-a modificat ceva intre timp, in avantajul tau. 
9. Pentru ca trebuie sa studiez zilnic ca sa iti pot da un raspuns argumentat.
10. Pentru ca discriminez alti oameni care apreciaza munca mea si ma platesc pentru ea.
11. Pentru ca imi respect profesia si colegii si nu pot profesa pe un tarif de 0 zero lei.
12. Pentru ca prefer sa aleg singura sa ajut oameni in nevoie, activitati civice sau voluntariat si sunt implicata suficient in cauzele mele cat sa imi aduca satisfactie. Tu in ce proiecte de caritate esti implicat?
13. Pentru ca de cele mai multe ori nu am primit nici macar “multumesc”. Ba chiar am fost certata.
14. Pentru ca la randul meu respect fiecare specialist pe domeniul lui. Nu ma tund singura si nici gratis, nu imi scot singura dintii si nici gratis, nu imi repar singura centrala si nici gratis.
15. Pentru ca in profesia mea 1 + 1 nu fac doi de fiecare data. Pot face +3 sau -5. Depinde.

Distribuie Aceasta Postare

Tango. Radio and Juliet

Ce poate spune o persoana care a  plans la un spectacol de balet contemporan? Nimic. Altceva nici nu mai conteaza.

M-am surprins si eu pe mine, la asta chiar nu ma asteptam. Mi se intampla deseori la concerte de muzica clasica sa vibrez atat de puternic cu orchestra, cu vioara sau flautul, incat sa imi sterg pe furis si ascunsa in intuneric, doua-trei lacrimi incontrolabile, scapate cu viteza luminii. Dar ca sa ajung sa plang la un dans modern si sa vibrez direct cu cd-ul si public cu Radiohead, nu ma asteptam si nu am inteles nici acum, dupa 24 ore de la producere.

As da vina pe conjunctura astrala, dar nici ca mai conteaza, atata vreme cat cinci planete imi tranziteaza zodia sau ca luna noua nu stiu ce exaltari sau minuni face…

Am avut parte de un inceput de an plin de smoala sau ceata, depinde de ce culoare aleg in ziua respectiva sa ma defineasca, noroc ca au trecut doar zece zile sau ca am optiuni limitate la culori, doar alb si negru.

Ieri, in ziua spectacolului, am primit un cadou socant, de la un prieten, un blister cu xanax, fara macar sa imi demasc smoala sau ceata sau sa le etalez cu nonsalanta. Le tineam indesate in strafunduri si mixam nonsalanta cu ele, scotandu-le pe rand, ca si cum as fi scos atu-ul la un joc de carti.

Cadoul primit m-a facut sa izbucnesc in ras, semn clar ca nu voi apela la el, asa ca l-am aruncat in sertarul cel mai de jos, pe care nu il deschid aproape niciodata si nici acum nu stiu ce mai zace pe acolo.

M-am dus la spectacolul de balet fara asteptari si m-am pravalit in scaun, razand in continuare de nedumerirea soferului de taxi cand i-am dat destinatia.

– La Opera.

– Unde e Opera asta, doamna? Chiar va duceti la Opera? Va place?

Mi-am dat seama ca bietul manelist impatimit nu avea nevoie de vreo lectie de cultura, dar am incercat sa ii explic cum naiba sa ajunga unde vroiam sa ajung…

– Va grabiti? O luam pe Stirbei Voda sau pe Calea Victoriei?

– Normal ca ma grabesc, ca se stinge lumina la sapte fix. Stirbei Voda e cu sens unic. Fa dreapta aici si da-i bice…

Dar sa revenim la spectacol.

Prima parte. Tango. Piazzolla, Bregovic. Emotie, emotie, emotie. Am cautat cu infrigurare sa vad ce invatasem la lectiile mele de tango, un pas, un gest sau vreo miscare oarecare. Nu am gasit. Am fost dezamagita un pic, dar nu a durat mult si mi-a aparut un zambet de cunoscator pe fata. Nu stiau pasii, clar! Deci lectiile mele de tango au fost bune la ceva, in nici un caz la dansul meu oribil, dar macar la nerecunoasterea figurilor din spectacol. Tot era ceva!.

In schimb muzica m-a transpus. Pe langa muzica, am fost ravasita de unul dintre dansatori, care a interpretat o criza de epilepsie, de imi domoleam singura pielea zburlita pe sub sacou. Genial, remarcabil, profund, de l-am aplaudat pana mi-au sfarait palmele de durere si autoflagelare.

Dupa o pauza rezonabila, cat sa imi potolesc foamea cu doua pahare de sampanie, a urmat partea a doua. Radio and Juliet.

Mi se zvarcolea ceva in stomac, asa ca i-am spus persoanei din dreapta mea: „Sigur o sa plang pe Radiohead”. Si am plans. Fara sa imi pese de rimel sau ca nu am servetel. Dar am primit unul, cu miros de musetel, asa ca am mai plans si a doua tura.

A fost inaltator. Un amestec de muzica psihedelica, sase barbati in costum, imagini vechi de film pe rola, o Julieta de pus la rana. Ancai i-ar fi placut sigur filmul proiectat. Si mi-au mai fost furate doua lacrimi.

Apoi cei sase magnifici in costum au aparut cu masti pe fata. Si mi-am adus aminte cum m-am dus la farmacie si am cerut si eu o masca de fata, iar farmacista mi-a adus din astea de panza, la fel ca ale lor. Si am ras. O fi fost sampania sau pur si simplu.

Am vrut sa imi astern exaltarea, emotiile, trairile de cum am ajuns acasa. Capul imi bubuia de parca toate gandurile doreau sa fie asternute.Nu stiam ce mi-a placut mai mult: Tango sau Radiohead. Dar le-am incuiat si le-am lasat sa se dospeasca, pana ma voi hotara.  O parte din ele le-am pierdut si nu le voi mai gasi curand.

Nu stiu ce mi-a placut mai mult nici acum: Tango sau Radiohead?

Nu pot sa aleg nici acum. Nici nu voi alege…

Ce poate spune o persoana care a plans la un spectacol de balet contemporan? Nimic… Restul e dans…

Distribuie Aceasta Postare

Azi port rosu

Azi port rosu. Ruj rosu…

Ruj rosu pentru zile gri. Ruj rosu pentru suflet cenusiu. Ruj rosu pentru soapte fierbinti.

Mi-am ales rujul rosu sa imi coloreze viata, sa scap de tonurile triste in alb si negru.

Azi port ruj rosu si sunt imbracata cu parfum. Si atat.

Am descoperit culorile si nu ma mai satur de ele.

Mi-am incuiat tristetea si hainele anoste si am aruncat cheia in fantana sortii.

Imi umplu lumea de senin si ignor norii.

Imi scot sabiile sa imi despice asteptarile si sa imi decapiteze himerele.

Pasesc in viata cu incredere doar eu, rujul si parfumumul meu…

Distribuie Aceasta Postare

De ziua mea vreau sa daruiesc fericire

 

Pentru ca este ziua mea de nastere si ma bucur de cele 43 de primavera frumoase pe care viata mi le-a oferit, mi-as dori sa impart bucuria aniversarii mele cu voi, prietenii mei dragi reali si virtuali.

Am fost intrebata ce imi doresc de ziua mea si am gasit raspunsul: de ziua mea vreau sa daruiesc fericire, impreuna cu voi.

In loc de flori si cadouri, puteti dona costul acestora in contul meu de pe Galantom.

Cu banii stransi, vom face o surpriza unei tinere sperante a sportului romanesc.

 

Se numeste Ioana Gabriela Gadea, are 13 ani , este in clasa a VI –a si face inot, antrenata de Iulia Becheru Clubul Sportiv Aqua Team Bucuresti.

Nu o cunosc si tare mult mi-as dori sa ii vad fetisoara proaspata si cu un zambet pe buze!

Ea este aplicanta numarul 56 pentru Bursele de Merit oferite de Fundatia Olimpica Romana si Allianz Tiriac.

Nu a fost selectata, insa aplicatia ei mi-a atras atentia si mi-a ramas in suflet, asa ca m-am gandit sa ii oferim impreuna o sansa.

Scrisoarea antrenoarei ei mi-a umplut ochii de lacrimi, iar din scrisoare am aflat ca Ioana se antreneaza 8 ore pe zi , ca este ambitioasa si cu rezultate remarcabile. Antrenoarea spune despre ea ca:

–          Isi seteaza obiective si munceste pentru a le atinge

–          Are ambitia necesara pentru a se autodepasi

Este in componenta lotului National al Romaniei, insa parintii fac eforturi sa tina pasul cu evolutia ei ca sportiv.

Un asemenea copil este o inspiratie pentru fiecare din noi.

De ce imi doresc sa o sustin pe Ioana?

Pentru ca vreau sa o cunosc si sa ii daruim fericire!

Sursa: Fundatiaolimpica.galantom.ro

Distribuie Aceasta Postare